La Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu a fost săvârșită astăzi, 16 octombrie, slujba Parastasului pentru vrednicul de pomenire Mitropolitul Miron Romanul, la împlinirea a 128 de ani de la
Hramul de toamnă al Catedralei Episcopale din Slobozia
Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârșit Sfânta Liturghie duminică, 1 octombrie, la Catedrala Episcopală din Slobozia, județul Ialomița, cu ocazia hramului de toamnă al lăcașului, cinstirea Acoperământului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Din soborul de slujitori au făcut parte părintele arhimandrit Rafail Mâț, vicar eparhial, părinți consilieri, membri ai Permanenței Consiliului eparhial, părinți inspectori eparhiali, preoți și diaconi.
Răspunsurile liturgice au fost date de corala Catedralei Episcopale „Înălțarea Domnului”, dirijată de profesor Emil Mihai.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit credincioșilor despre însemnătatea sărbătorii Acoperământului Maicii Domnului.
După Sfânta Liturghie s-a săvârșit slujba Parastasului pentru ctitorii catedralei, fiind pomenit și părintele spiritual al Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, Mitropolitul Nestor Vornicescu, și părinții după trup ai Preasfinției Sale, conform sf-esc.ro.



.jpg)
