Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos se distinge prin rânduieli liturgice cu totul deosebite. La Catedrala Patriarhală din București, programul liturgic va fi următorul: în Duminica Floriilor, 5 aprilie, începând cu ora 7:00, vor fi săvârșite Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Seara, de la ora 17:00, credincioșii sunt așteptați la prima Denie a Săptămânii Mari, cuvântul de învățătură urmând să fie rostit de pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. În
Hramul de vară al Mănăstirii Pantocrator din Teleorman
Mănăstirea Pantocrator din județul Teleorman și-a sărbătorit marți, 22 iulie, hramul de vară. Sfânta Mironosiță Maria Magdalena a fost cinstită prin oficierea Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, la Altarul de vară al așezământului monahal, informează TRINITAS TV.
Un fragment din moaștele Sfintei Mironosițe Maria Magdalena este păstrat cu mare evlavie și la loc de cinste încă din anul 2014 în paraclisul Mănăstirii Pantocrator din Drăgănești-Vlașca.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Episcop Galaction a evidențiat că urmarea vieților sfinților este cea mai importantă cinstire pe care o putem aduce acestora.
„Îi cinstim pe sfinți în felurite moduri. Le înălțăm biserici, le zugrăvim chipurile în icoane în bisericile noastre și îi avem în casele noastre. Cinstim icoanele sfinților, le împodobim, le înălțăm cântări de laudă după rânduiala sfintei noastre credințe la ziua lor de prăznuire. Le aducem prinoase la sărbătoarea lor. Dar sfinții se bucură cel mai mult atunci când văd la noi dorința de a le urma lor în viețuirea sfântă pe care ei au dus-o. Sfântul Apostol Pavel ne spune că, privind la săvârșirea vieții sfinților, să le urmăm credința. Acesta este cel mai frumos mod, cel mai plăcut sfinților, de a le aduce cinstirea noastră, să le urmăm credința, să arătăm că și noi dorim să mergem pe aceeași cale a slujirii lui Dumnezeu, prin împlinirea în faptă a sfintelor și dumnezeieștilor învățături cele mântuitoare și ca urmare stăruim fiecare dintre noi în a ne asemăna pildei de viețuire a sfinților. Cinstim și noi, astăzi, pe Sfânta Mironosiță Maria Magdalena, ocrotitoarea acestei sfinte mănăstiri, care ne veghează și ne bucură prin prezența ei fizică văzută prin sfintele sale moaște în această sfântă mănăstire, unde ne bucurăm duhovnicește la fiecare prăznuire”, a spus Preasfinția Sa.
Tot cu prilejul hramului de vară, Mănăstirea Pantocrator a primit în dar o copie a Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Portărița” de la Mănăstirea Iviron din Sfântul Munte Athos.
Binecuvântarea primită prin darul sfintei icoane a Maicii Domnului din părțile Sfântului Munte Athos a fost subliniată de părintele arhimandrit Serafim Baciu, vicar eparhial.
De asemenea, părintele arhimandrit a vorbit despre evlavia credincioșilor față de Sfânta Mironosiță Maria Magdalena: „De multe ori, mărturia credincioșilor arată că sfânta este grabnic ajutătoare și folositoare, iar de fiecare dată răspunde nevoilor credincioșilor care o invocă în rugăciuni și de aceea popularitatea sfintei a sporit în ultimii ani așa de mult”.



.jpg)
