După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Hramul Mănăstirii Băișoara din judeţul Cluj
În ziua prăznuirii Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, joi, 20 iulie, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Băișoara, județul Cluj, cu ocazia hramului așezământului monahal.
Înainte de Sfânta Liturghie, ierarhul a săvârşit slujba rasoforiei pentru diaconul Iulian‑Ioan Floriștean, care a devenit rasoforul Iosif. După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Domnul Hristos ni se descoperă la Sfânta Liturghie”, pornind de la întâmplările minunate din viața Sfântului Proroc Ilie.
La momentul rânduit din cadrul slujbei, ierarhul l‑a hirotonit întru preot pe diaconul Iosif Floriștean, pe seama paraclisului Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj‑Napoca.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Sfântul Roman Melodul” din Cluj‑Napoca, coordonat de Ștefan Ioan Muț. La chinonic, baritonul Alexandru Chiriac a interpretat mai multe pricesne. La finalul slujbei, pentru întreaga activitate administrativă și pastoral‑duhovnicească, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei l‑a ridicat la rangul de arhimandrit pe starețul mănăstirii, protosinghelul Iacob Rus. Copiii și tinerii prezenți au primit din partea ierarhului cărți duhovnicești. La hram au participat oficialități civile și militare, precum şi numeroși credincioși, mulți fiind îmbrăcați în straie populare.



.jpg)
