Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Hramul Mănăstirii Brazi din județul Vrancea
În ziua pomenirii Sfântului Ierarh Mucenic Teodosie, Mitropolitul Moldovei, 22 septembrie, Mănăstirea Brazi din județul Vrancea și-a sărbătorit ocrotitorul spiritual. Aproximativ 2.000 de credincioși au participat la hramul așezământului monahal, ctitorit de acest sfânt român, care a suferit moarte martirică în anul 1694.
Sărbătoarea Sfântului Teodosie a început de vineri seara, 21 septembrie 2018, cu slujba Privegherii, oficiată de Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, în Altarul de vară al mănăstirii. În ziua hramului, sâmbătă, 22 septembrie, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, precum și o slujbă de pomenire pentru ctitorii și binefăcătorii locașului monahal, trecuți la cele veșnice.
În cuvântul de învățătură, Episcopul Tulcii a subliniat că „Sfântul Ierarh Teodosie de la Brazi ne cheamă la sfințenie, dreptate și adevăr, ne cheamă ca, luându-ne crucea, să-L urmăm și noi pe Mântuitorul Hristos, așa cum el și-a luat crucea și l-a urmat pe drumul acestei vieți pe Domnul Iisus. Sfântul Teodosie și-a luat crucea lui, dar a pus umărul, ca Simon Cirineul, și la crucea păstoriților săi. De aceea, așa cum arată atât de frumos troparul sărbătorii de astăzi, Sfântul Ierarh Teodosie este cu adevărat păstorul cel bun, învățător al credinței, care și-a pus sufletul pentru oile sale, după exemplul Marelui Păstor, Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Să-l rugăm, așadar, pe Sfântul Teodosie să ne ocrotească prin sfintele lui rugăciuni, să-și plece smerit genunchii în fața tronului Preasfintei Treimi și, de acolo, să ne pogoare în suflet picătură de lumină, de har, de binecuvântare, care să ne înmiresmeze și să ne înroureze sufletele, ca să putem lucra toată fapta cea bună, cea bineplăcută lui Dumnezeu și semenilor, pentru a putea dobândi și noi veșnica împărăție, despre care Sfântul Apostol Pavel spune că «nu este mâncare și băutură, ci dreptate și pace și bucurie în Duhul Sfânt» (Romani 14, 17)”, a menționat Preasfințitul Părinte Visarion.
Ca și în anii precedenți, racla cu moaștele Sfântului Sfințit Mucenic Teodosie a fost așezată spre închinarea credincioșilor în baldachinul din apropierea Altarului de vară. La final, maica stareță Eusebia Tașcă i-a mulțumit Preasfințitului Părinte Episcop Visarion pentru prezența la hramul din acest an al Mănăstirii Brazi, oferindu-i din partea obștii de maici o icoană a Sfântului Teodosie.