Pomenirea Sfântului Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi, Mitropolitul Moldovei, a fost întâmpinată în Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei cu un program liturgic special, numeroșii pelerini care au participat la sfintele slujbe având bucuria de a se închina la cinstitele moaște ale Sfântului Apostol Andrei cel întâi chemat, Ocrotitorul României, aduse de Înaltpreasfințitul Părinte Hrisostom, Mitropolitul Patrelor din Grecia. Manifestările prilejuite de pomenirea sfântului ocrotitor al eparhiei au culminat cu Sfânta Liturghie săvârșită de Mitropolitul grec împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, înconjurați de un sobor de clerici, duminică, 22 septembrie, în biserica așezământului monahal situat lângă orașul Panciu din județul Vrancea.