În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Evenimente liturgice în Eparhia Buzăului și Vrancei
Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi a fost sărbătorit cu fast liturgic vineri, 22 septembrie, la așezământul monahal vrâncean care îl are ca ocrotitor. Cu acest prilej, slujbele de hram au fost săvârșite de trei ierarhi ai Bisericii noastre și de peste hotare. Duminică, 24 septembrie, credincioșii au trăit momente de bucurie duhovnicească în Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Buzău, acolo unde Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un ierarh grec și chiriarhul locului.
Slujbele de hram de la Mănăstirea Brazi au reunit în rugăciune maicile din obște, călugări și călugărițe de la alte mănăstiri vrâncene și buzoiene, dar și numeroși credincioși, care au avut posibilitatea să se închine la moaștele sfântului martirizat de tătari în anul 1694, cinstitul odor fiind pus spre închinare într-un baldachin în curtea așezământului monahal.
Sărbătoarea a început joi seară, 21 septembrie, în biserica mare a mănăstirii, unde Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a oficiat slujba Vecerniei cu Litie, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Makarios, Mitropolit de Sidirokastrou, din Biserica Ortodoxă a Greciei, și a Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. Din soborul slujitorilor au făcut parte ieromonahi români și greci, precum și preoți de la diferite parohii din Protoieria Panciu. În ziua hramului, vineri, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Makarios împreună cu ceilalți doi ierarhi. Cântările liturgice au fost interpretate de Corul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al eparhiei. În cuvântul rostit, Mitropolitul grec a explicat sensurile duhovnicești ale Evangheliei sărbătorii Sfântului Ierarh Teodosie. La finalul Sfintei Liturghii a fost oficiată slujba Parastasului pentru ctitorii și viețuitorii așezământului monahal mutați la Domnul.
În Duminica a 18-a după Rusalii, la Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” din Buzău, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Makarios împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, înconjurați de un sobor de clerici. Soborul slujitorilor a numărat 16 ieromonahi, preoți și diaconi, printre care s-au aflat clerici greci, consilieri eparhiali și protoierei. Omilia duminicală a fost rostită de Mitropolitul Makarios, care a evidențiat principalele învățături desprinse din pasajul evanghelic ce ilustrează pescuirea minunată (Luca 5, 1-11): „Evanghelia ce s-a citit astăzi se referă la nevoile de zi cu zi ale oamenilor, dar și la voința lui Dumnezeu de a-i pescui pe ei din toate grijile ce îi țin legați de această lume. De aceea, Dumnezeu ne dă din harul Său îndestulător, așa cum Apostolilor le-a dat pești, încât era să li se scufunde bărcile. Însă, după aceasta, i-a condus pe Apostoli către o bogăție cu mult mai însemnată decât ce poate oferi viața de zi cu zi, făcându-i pescari de oameni”.
La final, Părintele Arhiepiscop Ciprian le-a vorbit credincioșilor despre ierarhul grec invitat și despre frumoasa lucrare pe care acesta a desfășurat-o în cei 22 de ani de când păstorește Mitropolia de Sidirokastrou, dăruindu-i o icoană a Sfântului Mucenic Sava de la Buzău.
În cadrul Sfintei Liturghii, tânărul diacon Daniel Bahnea a fost hirotonit în treapta de preot pe seama Paraclisului Arhiepiscopal „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Buzău.