Ioan Slavici, de la Schitul Brazi la cimitirul Movila

Scriitor şi publicist, jurnalist și pedagog, Ioan Slavici și-a petrecut ultimul an din viață în casa fiicei sale, Lavinia, din localitatea Crucea de Jos, astăzi cartier al orașului Panciu (Vrancea). Peregrin prin propria-i țară, ajunsese prin părțile acestea după ce trecuse prin perioade de detenție, acuzat de atitudine filohabsburgică și chiar de propagandă antiromânească. Dorința sa de a fi înmormântat la Schitul Brazi, situat într-o zonă care îi amintea de Şiria natală, i-a fost îndeplinită de familie când a trecut la Domnul, în 17 august 1925. 

Privirea oricărui credincios ajuns la Mănăstirea Brazi (fost schit) este întâmpinată de crucea din marmură neagră înconjurată de flori splendide, cu sârg îngrijite de maicile de la mănăstirea de pe Valea Hăulitei, situată la mai bine de un kilometru de orașul Panciu, unul dintre cele mai importante așezăminte monahale din județul Vrancea.

Chiar dacă rămășițele pământești ale scriitorului născut la 18 ianuarie 1848, la Șiria (Arad), târg așezat în mijlocul vestitelor podgorii dintre Crișul Alb și Mureș, nu mai sunt astăzi aici, crucea și piatra fostului mormânt par să fi rămas la locul lor, cu fața spre ușa de intrare în bisericuța subterană și cu spatele către ruinele fostului schit, restaurate și conservate tocmai pentru a aminti trecătorului de numele și personalitatea celui care a vrut să fie îngropat în curtea așezământului ridicat de călugării pustnici Sava și Teofilact, în secolul al XVI-lea. În semn de cinstire, pe cruce sunt săpate câteva dintre vorbele scriitorului Gala Galaction din necrologul rostit la înmormântarea lui Ioan Slavici: „Primește, Doamne, în cămările drepților pe dreptul Ioan Slavici, care a trecut prin viață cu rară înțelepciune și superioară îngăduin­ță.” La ceremonia înmormântării se spune că, alături de localnici, familie și de Gala Galaction, ar fi participat și alți scriitori, printre care Liviu Rebreanu și Mihail Sorbul.

Din Crișana în ţinutul Putnei

Trecut de 76 de ani, după o perioadă îndelungată de creație, preocupări gazetărești și pedagogice, de peregrinări prin lume, de luptă îndârjită prin puterea cuvântului pentru drepturile românilor din Transilvania, de zile senine, dar și de zbucium și nedreptăți, de perioade de temniță la Vác, hotel Luvru, fortul Domnești și Văcărești, acuzat de convingerile sale politice filoaustriece și filogermane (lucruri care poate ar trebui interpretate în contextul istoric și cultural al acelor vremuri), Ioan Slavici hotărăște să se retragă într-un alt colț de Românie, în comuna Crucea de Jos, lângă Panciu, mai exact, în casa Laviniei, fiica sa cea mare. Era o casă frumoasă cu foișor, grădini, cramă și vii, situată în fostul județ Putna.

În cartea de memorii ,,Închisorile mele” (1920), Slavici menționează de multe ori localitatea Panciu, cunoscută acestuia încă din anii care precedaseră intrarea României în Marele Război. Prefera casa fiicei și a ginerelui său pentru că avea toate darurile unei case de vacanță din podgorie, ideală pentru un om preocupat de scris. Iată ce mărturisea Slavici: „Petrecusem toată vacanța mare la Panciu, numai eu singur cu turcul Ali, pândarul viei, un albanez credincios, și munceam câte 12-15 ceasuri pe zi la masa din cerdacul cramei. În ajunul zilei de Sfânta Maria terminasem, în sfâr­șit, sintaxa mea. Mi-am strâns cu toată îngrijirea manuscrisul și-am împreunat într-un mare pachet notițele adunate timp de ani înde­lungați și cărțile pe care le consultasem. Mai înainte de a începe altă lucrare, am făcut o lungă plimbare de repaos de la Crucea de jos, prin Panciu, la Crucea de sus și de acolo la Străoani, de unde m-am întors prin valea Șușiței, un drum de vreo opt ceasuri […]. Când m-am dus la Panciu, ca să lucrez în toată tihna, am luat cu mine un mare vraf de notițe și un încă mai mare vraf de cărți și n-am scris apoi, ci am copiat gramatica, ca s-o dau gata de tipar. Era o datorie de pietate către cei trecuți acum în altă lume ca să fac aceasta.”

Cel care păstrase în buzunarul inimii prietenia cu poetul Mihai Eminescu, pe care îl întâlnise prima dată în timpul studiilor la Viena și alături de care înfăptuise nenumărate lucruri, inclusiv Serbarea de la Putna, de la care s-au împlinit anul acesta 150 de ani, avea să treacă în lumea drepților la 17 august 1925. Am localizat mormântul lui Slavici din fostul cimitir al Schitului Brazi grație lucrării arhid. prof. Ioan Ivan, intitulată ,,Mănăstirea Brazi - Panciu și trecutul ei istoric”, publicată la Editura Episcopiei Buzăului și Vrancei în 2005 şi în care se menţionează: „În dreptul naosului, pe partea strănii drepte, în exterior, în apropiere de zidul Bisericii Sfântul Gheorghe, a fost înhumat, în anul 1925, scriitorul Ioan Slavici […]. După cutremurul din 1940, rămășițele pământești și crucea scriitorului au fost strămutate în cimitirul orașului Panciu, dimpreună cu grilajul de fier, simplu.”

Strămutarea osemintelor

Cutremurul din noaptea de 10 noiembrie 1940, care a devastat România întreagă, a pus la pământ orașul Panciu, distrugându-l în proporție de 99%. Schitul Brazi a avut aceeași soartă, iar anii ce au urmat instaurării dictaturii comuniste au anihilat complet viața mănăstirească, ferecându-i porțile fără speranța că vor mai fi deschise vreodată. Pe scurt, schitul care adăpostise și mormântul lui Ioan Slavici a fost închis în 1959, fiind transformat inițial în magazie, apoi abandonat. Însă Domnul a vegheat asupra așezământului, care cunoscuse apogeul în timpul Mitropolitului Teodosie al II-lea al Moldovei, astfel că a fost redeschis în 1990. Se cuvine să amintim că, după ce se retrăsese la Brazi, în 1675, și transformase fostul Schit Crucea (așa cum se numea atunci) într-o mănăstire cu metocuri și proprietăți în localitățile învecinate, Mitropolitul Teodosie a fost decapitat de tătari în 1694, pentru îndrăzneala de a fi refuzat să le destăinuie locul unde se păstrau lucrurile de preț ale schitului.

Surparea multor morminte din cimitirul aflat în curtea schitului, în urma cutremurului din toamna anului 1940, a constituit motiv de îngrijorare pentru fiica scriitorului, care hotărăște strămutarea rămăși­țe­lor pământești ale tatălui ei în ci­mitirul din Panciu, cunoscut astăzi sub numele de cimitirul Movila. Unele lucrări de istorie locală men­ționează faptul că rămășițele pă­mân­tești ale lui Slavici ar fi fost strămutate după desființarea schitului, în 1959.

Loc de pomenire în cimitirul Movila

De-a lungul anilor, odihna marelui clasic al literaturii române în cimitirul Movila din Panciu a fost tulburată de dispute legate de mutarea rămășițelor pământești ale acestuia în Șiria natală. Slavă Celui de sus!, în 2014 s-a ajuns la o reconciliere, astfel că, an de an, în zilele de 18 ianuarie și 17 august, orașul Panciu îl comemorează pe Ioan Slavici, iar la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru și Pavel” din oraş, de care aparține cimitirul Movila, se oficiază slujbe de pomenire.

De cum părăsești cimitirul, străbați un kilometru și jumătate și ajungi în centrul orașului Panciu, unde liceul care-i poartă numele, apoi bustul din piatră, realizat în 1960 de sculptorul Florian Calafeteanu şi amplasat în fața școlii generale, precum și strada botezată cu numele scriitorului sunt deopotrivă dovezi ale păstrării memoriei lui Ioan Slavici, care și-a legat ultima parte a vieţii de orașul dintre vii din Subcarpații Vrancei.