În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Hramul Mănăstirii Pantocrator din Drăgăneşti-Vlaşca
Pelerini din întreaga țară și-au îndreptat pașii luni, 22 iulie, la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman, care și-a cinstit în mod deosebit hramul de vară, închinat Sfintei Mironosițe și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena. Bucuria duhovnicească a fost sporită anul acesta de aducerea unei racle ce adăpostește un fragment din moaștele Sfântului Cuvios Ioan de la Mănăstirea Rila, din Bulgaria.
Odoarele de mare preț au fost așezate vineri, 19 iulie, spre închinarea credincioșilor, alături de racla cu un fragment din moaștele Sfintei Mironosițe și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena, aflat în patrimoniul Mănăstirii Pantocrator.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Naum, Mitropolit de Ruse, din Patriarhia Bulgariei, împreună cu Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, și Preasfințitul Părinte Nectarie de Bretania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de către Preasfințitul Părinte Nectarie de Bretania, care a evidențiat importanța acestei sărbători, oferind drept exemplu de credință vie și de dragoste pe Sfânta Mironosiță Maria Magdalena: „Sfânta Maria din Magdala a fost foarte fidelă Mântuitorului Iisus Hristos, fiindcă este una dintre femeile mironosițe care au stat lângă Crucea Domnului, văzând taina morții lui Hristos, dar a fost învrednicită de Fiul lui Dumnezeu ca ea să vadă și taina Învierii Sale din morți. De aceea, aceasta este o propovăduitoare și mărturisitoare a Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Astfel, putem vedea că din cea care era stăpânită de lucrarea celui rău, iată că Dumnezeu, Cel care este Atotputernic și Atotmilostiv și iertător, a făcut din ea un vlăstar al Duhului Sfânt și o mărturisitoare a Învierii Sale. Vedem cât de mare a fost dragostea Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, încât unii Părinți ai Bisericii ne spun că după ce a cunoscut iubirea lui Hristos și iertarea pe care Mântuitorul i-a dăruit-o, ea nu a mai putut să iubească niciodată cele pământești, pentru că Hristos Domnul i-a dăruit iubirea dumnezeiască care s-a sădit în sufletul ei atât de puternic, iar această iubire față de Hristos a schimbat-o. De aceea, o întâlnim în Sinaxar, dar și în cântările care îi sunt închinate cu acest apelativ «cea întocmai cu Apostolii». Sfânta Maria Magdalena trebuie să reprezinte pentru fiecare dintre noi un model de iubire curată și de devotament, fiind cea care prin credință și curaj a vestit Învierea Mântuitorului Hristos”, a spus Preasfinția Sa.
La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, a subliniat importanța sfinților în viața creștinului, îndemnându-i pe cei prezenți să o aibă ca model de pocăință și dragoste pe Sfânta Mironosiță Maria Magdalena: „Sfânta Maria Magdalena este un exemplu de pocăință și dragoste profundă, fiindcă devine un simbol al transformării spirituale. De aceea, aceasta ne arată că numai prin credință și curaj putem deveni vestitori ai iubirii și adevărului lui Hristos în lume, fiind chemați cu toții să-L mărturisim pe Mântuitorul Hristos, rămânând fideli în credință, anunțând cu curaj vestea cea bună a Învierii lui Hristos. Aceasta ilustrează puterea răscumpărării și a iubirii divine, evidențiind faptul că oricine, indiferent de trecutul său, poate găsi mântuire și har prin pocăință sinceră și iubire față de Dumnezeu”.
De asemenea, părintele arhimandrit Sebastian Serdaru, starețul Mănăstirii Pantocrator, a vorbit despre exemplul oferit de Sfânta Mironosiță Maria Magdalena. „Bucuria credincioșilor de a veni într-o mănăstire care este dedicată Sfintei Maria Magdalena ne confirmă faptul că, deși sfânta nu are multe lăcașuri în țara noastră, este foarte cinstită și iubită de credincioși, datorită dragostei pe care a avut-o față de Mântuitorul Hristos. Sfânta Mironosiță Maria Magdalena este model de credință și pildă de statornicie în dreapta credință, de recunoștință și mulțumire adusă lui Dumnezeu în toată vremea. Este un an în care cu toții ne-am îndreptat rugăciunile către lucrarea minunată a sfinților, a celor care pot mijloci înaintea tronului lui Dumnezeu pentru tămăduirea patimilor trupești și sufletești”, a spus părintele stareţ Sebastian Serdaru.