Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos se distinge prin rânduieli liturgice cu totul deosebite. La Catedrala Patriarhală din București, programul liturgic va fi următorul: în Duminica Floriilor, 5 aprilie, începând cu ora 7:00, vor fi săvârșite Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Seara, de la ora 17:00, credincioșii sunt așteptați la prima Denie a Săptămânii Mari, cuvântul de învățătură urmând să fie rostit de pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. În
Hramul Mănăstirii Râşca Transilvană, judeţul Cluj
În ziua cinstirii Sfintei Cuvioase Parascheva, sâmbătă, 14 octombrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Râșca Transilvană, județul Cluj, cu prilejul hramului.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură intitulat „Să te bucuri împreună cu îngerii”. Pornind de la troparul Sfintei Cuvioase Parascheva, ierarhul a explicat că ținta noastră finală este să ne bucurăm împreună cu îngerii, iar pentru a ajunge în Rai, alături de îngeri și de sfinții lui Dumnezeu, trebuie să urcăm pe cele șapte trepte ale despătimirii omului: credinţa, frica de Dumnezeu, pocăinţa, înfrânarea, răbdarea, nădejdea și nepătimirea.
La momentul rânduit din cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit întru preot pe diaconul Dumitru Burduhos, pe seama Parohiei Viile Tecii, Protopopiatul Bistrița.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corul de cameră „Psalmodia Transylvanica” al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, dirijat de pr. prof. dr. Vasile Stanciu.
La finalul slujbei, părintele stareț Casian Ioana a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare. La Sfânta Liturghie au participat oficialități locale și numeroși pelerini.



.jpg)
