Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Hramul Mănăstirii „Sfinţii Brâncoveni“
De Izvorul Tămăduirii, mii de pelerini poposesc la istorica mănăstire de la Sâmbăta de Sus, marea lavră din Ardeal. Şi în acest an, Sfinţirea apei de la fântâna tămăduitoare din incinta mănăstirii a fost urmată de Sfânta Liturghie arhierească la altarul din pădure, iar slujba Sfântului Maslu de obşte a încununat programul liturgic de la hram.
Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, şi Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, au condus soborul numeros de preoţi şi diaconi, din care au făcut parte stareţul mănăstirii, arhimandritul Ilarion Urs, alţi stareţi de la aşezămintele monahale din Ardeal, protopopi şi preoţi parohi din Ţara Făgăraşului şi de mai departe. În seara premergătoare hramului, cei doi ierarhi şi soborul slujitor al mănăstirii, precum şi alţi preoţi, au oficiat slujba Vecerniei, după care a urmat rânduiala tunderii în monahism a fratelui Nicolae Bleahu, intrat de acum ca monah în obştea de la Sâmbăta de Sus. În ziua hramului, pelerinii au aşteptat sosirea ierarhilor la fântâna cu apă tămăduitoare din incinta mănăstirii şi au participat apoi la slujba specială de Sfinţire a apei, după rânduielile liturgice specifice Săptămânii Luminate. Printr-o procesiune impresionantă, soborul de preoţi şi credincioşii care au fost binecuvântaţi prin stropirea cu apa sfinţită au mers spre altarul de vară situat în mica pădure de lângă mănăstire. Aici s-a oficiat Sfânta Liturghie, participând pelerini, obştea mănăstirii şi invitaţi de seamă. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul "Laudate Dominum", format dintr-un grup de teologi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi, precum şi de la Seminarul Teologic Liceal "Sfântul Ioan Gură de Aur" din Huşi. Harul apei sfinţite În cadrul Sfintei Liturghii, ierodiaconul Siluan Bratu a fost hirotonit ieromonah, iar la împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos au venit monahi şi monahii, precum şi mulţimi de credincioşi. În cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Laurenţiu a vorbit despre perioada de sărbătoare şi de bucurie duhovnicească deschisă de Săptămâna Luminată, despre întâlnirile ucenicilor cu Mântuitorul după Înviere, despre minunea Maicii Domnului făcută la izvorul din Vlaherne, care a dus la instituirea praznicului numit Izvorul Tămăduirii, dar şi despre darurile duhovniceşti aduse de apa sfinţită în această zi. "Noi invocăm harul lui Dumnezeu asupra apei, pentru a-i schimba finalitatea. Ea rămâne aceeaşi apă, pe care o putem bea, căci dacă şi-ar schimba compoziţia, n-am mai putea s-o consumăm. În acelaşi fel, pâinea şi vinul prefăcute în Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos rămân sub forma lor materială pentru a le putea consuma", a subliniat Părintele Mitropolit. La final, părintele stareţ Ilarion Urs a mulţumit ierarhilor şi preoţilor pentru slujirea de la hram şi tuturor credincioşilor pentru participare. Părintele Ilarion le-a oferit celor doi arhierei câte o icoană. Credincioşii pelerini s-au rugat pentru sănătate şi pentru iertare de păcate şi la Sfântul Maslu oficiat la altarul din pădure. "Venim în fiecare an aici cu copiii şi ne simţim foarte bine. Este un loc plin de har, de unde primim ajutor şi nădejde în mai bine", ne-a mărturisit Aurora Glodeanu, o credincioasă din Făgăraş. "Vin special pentru apa sfinţită în această zi, care ne ajută să fim sănătoşi", ne-a spus Vlad Chiureanu, un pelerin din Alba Iulia. Agapa frăţească din sala de mese de la Academia teologică a mănăstirii a încheiat hramul.