Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Hramul Mănăstirii Sita Buzăului, judeţul Covasna
La praznicul Schimbării la Față a Domnului, Mănăstirea Sita Buzăului din județul Covasna și-a sărbătorit hramul. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de trei arhierei, în pridvorul bisericii, în prezenţa a numeroşi credincioşi.
Înaltpreasfințitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului; Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, şi Preasfinţitul Părinte Nestor, Episcopul Devei şi Hunedoarei, au săvârşit Sfânta Liturghie la hramul mănăstirii de la Sita Buzăului, judeţul Covasna.
Înaltpreasfințitul Mitropolit Laurențiu le-a vorbit credincioșilor despre sărbătoare, subliniind temeiurile biblice și scrierile Sfinților Părinți, în special scrierile Sfântului Grigorie Palama despre Lumina necreată.
De asemenea, ierarhul a vorbit despre sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului de pe Muntele Taborului.
„În momentul în care ucenicii L-au văzut transfigurat, n-au putut să privească. Au fost cuprinși de bucuria deosebită de a participa la acest eveniment extraordinar din viața Mântuitorului Iisus Hristos. (…) În momentul în care ucenicii au văzut fața lui Dumnezeu, ei au înțeles apoi puterea și Slava dumnezeiască. La Învierea Mântuitorului Iisus Hristos nimeni n-a văzut momentul acela, pentru că lumina ce L-a înconjurat pe Mântuitorul când a ieșit din mormânt i-a orbit pe străjeri, dar au înțeles că prin această putere dumnezeiască a înviat, prin această putere dumnezeiască S-a înălțat la ceruri”, a spus ierarhul.
Preasfințitul Episcop Andrei a adus cuvinte de mulțumire tuturor celor prezenţi la hramul mănăstirii de la Sita Buzăului. După Sfânta Liturghie a fost rostită o rugăciune de binecuvântare a roadelor şi a strugurilor. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul de monahii al Mănăstirii Sita Buzăului.