Asociația „PATMOS” Onești va dezvolta, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, un mecanism de sprijin la domiciliu pentru persoanele vârstnice, adulții cu dizabilități și alte persoane vulnerabile care nu se pot deplasa pentru a beneficia de hrană. Proiectul „Masa aproapelui” este finanțat de Consiliul Județean Bacău și prevede furnizarea a cel puțin 1.500 de porții de hrană caldă.
Hramul mănăstirii vasluiene Grăjdeni
Luni, 21 iunie 2021, de sărbătoarea Sfintei Treimi, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Grăjdeni, Protopopiatul Bârlad, cu prilejul hramului sfântului așezământ, informează Biroul de presă al eparhiei. În cuvântul de învățătură, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre Taina Sfintei Treimi, Dumnezeu Unic în Ființă și Întreit în Persoane, exemplificând prin relația de iubire și de comuniune din familie:
„În momentul în care vine un copilaș pe lume, părinții parcă nu mai trăiesc pentru ei. Toată dragostea, experiența și energia lor sunt canalizate spre copii. Copiii sunt cei care își asumă dragostea părinților și cresc în aceasta. Primesc lumină din dragostea părinților. Ei se simt împliniți în momentul în care își văd părinții că se iubesc, se înțeleg și se respectă reciproc.
Această experiență ce ține de viața noastră ne ajută să înțelegem ce înseamnă Sfânta Treime. Dumnezeu este Unic în Ființa Sa și întreit în Persoane - așa ni L-a descoperit Hristos, prin Întrupare, pe Dumnezeu. El este comuniune, dragoste, dăruire, iar nu izolare, egoism sau singurătate”.



.jpg)
