Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos se distinge prin rânduieli liturgice cu totul deosebite. La Catedrala Patriarhală din București, programul liturgic va fi următorul: în Duminica Floriilor, 5 aprilie, începând cu ora 7:00, vor fi săvârșite Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Seara, de la ora 17:00, credincioșii sunt așteptați la prima Denie a Săptămânii Mari, cuvântul de învățătură urmând să fie rostit de pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. În
Hramul paraclisului Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Arad
Paraclisul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Arad şi-a prăznuit luni hramul de vară, prilejuit de sărbătoarea aducerii moaştelor Cuviosului Maxim Mărturisitorul. Sfântul Maxim alături de Sfântul Mare Mucenic Mina sunt ocrotitorii duhovniceşti ai lăcaşului de cult din incinta aşezământului teologic arădean. Prăznuirea Cuviosului Maxim a început duminică seara, prin săvârşirea Vecerniei cu Litie, continuând a doua zi, prin săvârşirea Utreniei şi a Dumnezeieştii Liturghii, la care a slujit întâistătătorul eparhiei arădene, Înalt Preasfinţitul Timotei, Arhiepiscop al Aradului, înconjurat de părinţii profesori şi alţi preoţi, foşti absolvenţi ai facultăţii.În cuvântul său de învăţătură, Înalt Preasfinţia Sa a subliniat faptul că în anul acesta se împlinesc 1.350 de ani de la săvârşirea pământească a Cuviosului Maxim. Referindu-se la perioada liturgică a Postului Maicii Domnului, a arătat că "dacă nu avem o gândire precisă, curată şi înălţătoare despre Maica Domnului, nu putem spune că cinstim Persoana Mântuitorului, Dumnezeu - Om în totalitate, cu adevărat", ca Dumnezeu desăvârşit şi Om desăvârşit.(Pr. Lucian Farcaşiu)



.jpg)
