După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Hramul Paraclisului „Sfântul Grigorie Luminătorul” din Reşedinţa Patriarhală
Paraclisul „Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul, Arhiepiscopul Armeniei“, din Reşedinţa Patriarhală, şi-a sărbătorit ieri, 30 septembrie, hramul principal. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârşită în acest paraclis de arhim. Dionisie Constantin, consilier patriarhal în cadrul Atelierelor Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă ale Patriarhiei Române. În cadrul Sfintei Liturghii, la ectenia întreită, au fost rostite cereri şi rugăciuni de mulţumire pentru toată facerea de bine şi milostivirea revărsate de Dumnezeu asupra Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care a împlinit la 30 septembrie 2015 opt ani de la întronizarea ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.



.jpg)
