În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Hramul Parohiei Ortodoxe Române „Izvorul Tămăduirii” din New Jersey
În Duminica a 2-a după Sfintele Paşti, biserica Parohiei Ortodoxe Române „Izvorul Tămăduirii” din statul american New Jersey şi-a sărbătorit hramul. Sărbătoarea a început vineri, 17 aprilie, când, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae, Arhiepiscopul ortodox român al celor două Americi, au fost aduse spre închinare, din Canada, moaştele Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina. Tot vineri, au fost săvârşite slujba Utreniei şi Sfânta Liturghie, iar în seara zilei de sâmbătă s-a săvârşit Vecernia Mare cu Litie la care au participat opt preoţi din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi şi din cadrul Episcopiei Ucrainean-Americane.
Sărbătoarea hramului a continuat duminică, de la ora 9:00, când un sobor de preoţi, format din pr. paroh Ionuţ Voicu, pr. George William şi pr. Vincenţiu Temirov, a săvârşit slujba Utreniei şi Sfânta Liturghie. Răspunsurile la strană au fost date de către corul parohiei, iar după slujbă toţi credincioşii au participat la o agapă organizată de către Consiliul parohial.
Biserica a fost neîncăpătoare pentru numărul foarte mare de credincioşi care au venit să se închine moaştelor Sfântului Nectarie şi să participe la sfintele slujbe. Printre oaspeţii de seamă s-a numărat Oana Martin, consulul României la New York. Moaştele Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina vor rămâne spre închinare în biserica parohiei până în data de 22 aprilie, timp în care locaşul de cult va fi deschis zilnic pentru credincioşii care doresc să se închine sfântului. Mai multe informaţii despre Biserica Ortodoxă Română „Izvorul Tămăduirii” din New Jersey, SUA, puteţi afla vizitând site-ul www.izvorultămăduirii.org. (Alexandru Popovici)