După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Hramul Seminarului Ortodox din Târgoviște
Luni, 13 noiembrie 2017, Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgoviște și-a sărbătorit hramul. Dimineață a fost săvârșită Sfânta Liturghie, la catedrala din Târgoviște, de către părintele Ionuț Ghibanu, vicar eparhial, împreună cu mai mulți preoți profesori ai școlii, în prezența IPS Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei. Ceremoniile au continuat în aula de festivități a seminarului, unde a avut loc un program festiv, alcătuit dintr-un concert de cântece religioase și popular-patriotice, precum și din recitarea de poezii adecvate sărbătorii. În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre importanța pregătirii teologice și științifice a tinerilor în cadrul seminarului.



.jpg)
