În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Hramul Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ
Biserica "Sf. Ioan Iacob de la Neamţ" din curtea Seminarului Teologic Liceal Ortodox de la Mănăstirea Neamţ şi-a cinstit ieri ocrotitorul. Ieri s-au împlinit 50 de ani de la trecerea la cele veşnice a Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ.
La Biserica "Sf. Ioan Iacob de la Neamţ", aflată în curtea Seminarului Teologic Ortodox Liceal "Veniamin Costachi" de la Mănăstirea Neamţ, au început ieri sărbătorile sfinţilor nemţeni care au loc în fiecare an în perioada 5-7 august. Peste 1.000 de credincioşi au participat în ziua prăznuirii Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ la slujba Sfintei Liturghii, oficiată de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. Programul liturgic a început miercuri seara cu slujba Privegherii oficiată de IPS Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, înconjurat de un sobor de 25 de preoţi şi diaconi. Pelerinii din toată ţara s-au rugat în cadrul acestei slujbe, cinstindu-l pe Sf. Ioan Iacob de la Neamţ într-o atmosferă duhovnicească. Spre finalul slujbei, IPS Iosif i-a miruit pe toţi credincioşii care au primit apoi litie. În cuvântul de învăţătură pe care Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale l-a rostit celor prezenţi, a făcut referire la slujbele de priveghere din Biserica noastră şi la lumina pe care Sf. Ioan Iacob o aduce la 50 de ani de când a trecut la cele veşnice. "Privegherea este legată de ispită. Cât de greu este să stai să te rogi ore în şir şi să-ţi rămână mintea la Dumnezeu. Privegherea este legată în acelaşi timp de întuneric şi de lumină. Atunci când priveghem, mintea noastră lucrează în inimă pentru a scoate cele rele, astfel încât să fie îndepărtat întunericul pentru a face loc luminii. Privegherea se face în puterea nopţii pentru a mărturisi că Hristos este cel care ne-a arătat lumina. Sf. Ioan Iacob se ruga în puterea nopţii pentru a învinge moartea. Sfântul Ioan Iacob, la 50 de ani de la trecerea la cele veşnice, aduce lumină celor care niciodată nu l-au cunoscut. Mântuitorul a spus că lumina nu poate fi ascunsă sub obroc, ci se pune la vedere pentru a lumina pe toată lumea. Sfinţii, urmându-i lui Hristos, au biruit întunericul acestei lumi. Biserica, prin lumina care vine dinlăuntrul inimii sfinţilor, radiază precum soarele", a spus IPS Iosif. Părintele profesor Ioan Mihoc, directorul Seminarului Teologic Ortodox de la Mănăstirea Neamţ, a remarcat faptul că prezenţa Înalt Preasfinţitului Părinte Iosif a întregit bucuria comemorării celor 50 de ani de când Sf. Ioan Iacob a plecat la ceruri. Trei ierarhi, la racla Sfântului Ioan Iacob În ziua prăznuirii Sfântului Ioan Iacob, încă de la primele ore ale dimineţii a fost oficiată slujba Aghezmei, Taina Sfântului Maslu şi Acatistul. În jurul orei 9:45 soborul de preoţi şi diaconi, alături de mulţimea de credincioşi i-au întâmpinat pe ierarhii care au slujit Sfânta Liturghie. Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Iosif şi PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, s-au îndreptat către biserica din curtea seminarului unde s-au închinat mai întâi raclei ce adăposteşte o părticică din moaştele Sfântului Ioan Iacob. Slujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită pe un podium amenajat în faţa sfântului lăcaş. Au participat preoţi, stareţi de la mănăstirile nemţene, profesori, autorităţi locale şi judeţene, elevi şi oameni veniţi din toate colţurile ţării. Răspunsurile la strană au fost date de un grup de studenţi, absolvenţi ai Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ. Lansarea cărţii "Sf. Cuv. Ioan Iacob de la Neamţ - Hozevitul, viaţă, poezie, învăţătură" După Sfânta Liturghie, în cadrul căreia mulţi dintre cei prezenţi s-au împărtăşit, pr. prof. Ioan Mihoc a amintit faptul că 2010 este anul omagial al Sfântului Ioan Iacob întrucât se împlinesc 50 de ani de la trecerea acestui sfânt la cele veşnice. Părintele profesor Ioan Mihoc a citit apoi cuvântul de binecuvântare pe care Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, l-a scris în prefaţa cărţii "Sf. Cuv. Ioan Iacob de la Neamţ - Hozevitul, viaţă, poezie, învăţătură", apărută cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan la Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. IPS Teofan a amintit faptul că PF Daniel este legat de Biserica "Sf. Ioan Iacob de la Neamţ" "pentru că în timpul păstoririi Preafericirii Sale ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis canonizarea Sfântului Ioan Iacob, iar pe de altă parte, s-a zidit această biserică". Sfântul Ioan Iacob, "un mare dar" În continuare, IPS Iosif a vorbit credincioşilor semnificaţia primei Evanghelii de la Sf. Ev. Ioan, capitolul 10, care s-a citit ieri în cadrul Sfintei Liturghii. "Iubirea Preasfintei Treimi se manifestă în libertate. Când neamul omenesc avea nevoie să fie mântuit, Domnul Iisus Hristos s-a dăruit pe sine din iubire, nu doar pentru noi, ci şi pentru Dumnezeu Tatăl şi Duhul Sfânt. Mântuitorul s-a dăruit liber pentru mântuirea lumii din dragoste pentru Tatăl, pentru Duhul şi pentru neamul omenesc", a explicat Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale. Arhipăstorul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a amintit câteva aspecte din viaţa Sfântului Ioan Iacob, subliniind faptul că mesajul pe care sfântul îl transmite la 50 de ani de când a trecut la cele veşnice se află în poeziile sale, care se găsesc în cartea "Sf. Cuv. Ioan Iacob de la Neamţ - Hozevitul, viaţă, poezie, învăţătură". "Să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru că ne-a oferit acest mare dar, pe Sf. Ioan Iacob, care împreună cu toţi sfinţii din Moldova, din ţară şi din lume înalţă imn de slavă lui Dumnezeu şi rugăciune pentru noi, pământenii", a adăugat IPS Teofan. La final, cei trei ierarhi au sfinţit troiţa ridicată lângă Biserica "Sf. Ioan Iacob de la Neamţ" pentru a marca cei 50 de ani de când Sf. Ioan Iacob a trecut la cele veşnice. Birou de informare pentru pelerini, la sărbătorile sfinţilor nemţeni La hramul Bisericii "Sf. Ioan Iacob de la Neamţ" de la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ au participat şi reprezentanţii Centrului de Pelerinaj "Sf. Cuv. Parascheva" al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Astfel, în curtea seminarului a fost amenajat un birou de informare pentru cei care doresc să meargă în pelerinaj în Ţara Sfântă în perioada 29 octombrie - 4 noiembrie. Pelerinajul este organizat la iniţiativa şi cu participarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la trecerea la cele veşnice a Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ. Mai multe informaţii pot fi obţinute la Centrul de Pelerinaj "Sf. Cuv. Parascheva", aflat în curtea Catedralei mitropolitane din Iaşi, la tel: 0232 276 907, 0724 252 979, 0720500 543 sau pe pagina de internet www.centruldepelerinaj.ro. Biroul de informare al Centrului de Pelerinaj "Sf. Cuv. Parascheva" va fi prezent astăzi la hramul Mănăstirii "Schimbarea la Faţă" de pe Muntele Ceahlău şi mâine la hramul Mănăstirii Sihăstria.