În seara zilei în care, la „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Bucuriei, au fost așezate spre închinarea pelerinilor cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor bineplăcuți ai lui Dumnezeu, la Catedrala Patriarhală a fost săvârșită slujba Privegherii în cinstea acestei sfinte nevoitoare recent canonizate, care a viețuit în zilele noastre. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi.
Hramul ştefanian al Mănăstirii Toflea
În fiecare an, în ziua pomenirii Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, 2 iulie, Mănăstirea Toflea îşi sărbătorește unul dintre ocrotitorii spirituali. Anul acesta, Sfânta Liturghie a fost săvârșită la Altarul de vară din incinta mănăstirii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi din parohiile protopopiatelor Nicoreşti şi Tecuci. La slujbă au luat parte şi un mare număr de credincioși din Toflea şi din parohiile învecinate, precum și reprezentanți ai oficialităților locale. La finalul Sfintei Liturghii, grupe de copii şi tineri din parohiile Liești, Brătulești, Umbrărești, Gohor, Ghidigeni și Brăhășești, participanţi la programul catehetic naţional „Hristos împărtăşit copiilor~, au susţinut un frumos moment artistic închinat Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. După slujba Parastasului pentru ctitori, chiriarhul Dunării de Jos a oficiat slujba de sfințire a picturii de la Centrul social-pastoral „Sfântul Paisie cel Mare” și de la Cantina socială „Acoperământul Maicii Domnului” din incinta mănăstirii.



.jpg)
