Hramul unei biserici din Tulcea

Apostolul zilei

Fraților, să urmăm cele ale păcii și cele ale zidirii unuia de către altul. Nu strica, pentru mâncare, lucrul lui Dumnezeu. Toate sunt curate, dar este rău pentru omul care mănâncă spre poticnire. Bine este s

Patristica

Sfântul Ciprian, Despre rugăciunea domnească, VIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 3, p. 468 „Rugați-vă - zice - așa: Tatăl nostru care ești în ceruri. Omul nou, renăscut și redat l

Repere și idei

Anul 2025 a fost proclamat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române şi Anul comemorativ al duhovnicilor şi mărturisitorilor ortodocși români din

Theologica

Perioada postului este văzută ca un timp de restaurare a relației dintre om și Dumnezeu care a fost alterată de păcat. Prin post, credinciosul își cere iertare pentru greșelile sale și își exprimă dorința sinceră de a se întoarce în brațele Tatălui ceresc. În această perioadă nu doar că se renunță la alimente, dar se încurajează și o mai mare deschidere către ceilalți: iertarea aproapelui, faptele bune, milostenia și lucrarea tuturor virtuților. Postul devine o formă de reconciliere nu doar cu Dumnezeu, ci și cu semenii, pregătindu-l pe credincios pentru a primi binecuvântarea divină.

Analiză

Curentul de consum „bio” ecologic l-am cunoscut şi „gustat”, la propriu, încă de la începuturile sale, pe când mă aflam la studii în Occident. Cu toate acestea, puiul de ţăran din mine, sceptic, care a avut şansa să vadă şi să guste ultimele tresăriri ale unei agriculturi curat tradiţionale, se întreba mirat cum se face că fructele ştampilate „organic” prezente în galantare sunt la fel de mari, strălucitoare şi fals atrăgătoare precum cele industriale. Sau faptul că începuseră deja să apară primii profitori bio, care mimau prin formule inteligente şi etichete înşelătoare starea de natură, puritatea pierdută, grădina bunicilor. Metonimie de tip comercial. Mă întrebam atunci dacă BIO nu va ajunge încet, încet o nouă „religie” de consum (cu ghilimelele de rigoare în acest caz) a omului modern şi cum va răspunde societatea românească la această tendinţă. Fiecare popor are propria sa cale de a reacţiona la schimbările din alimentaţie. Mă întrebam, tot în acea vreme, dacă produsele zise „de mănăstire”, provenite din mediul monastic mai exact, ca posibilă reacţie de apărare în faţa falsurilor, nu vor fi iarăşi la mare căutare, mănăstirea fiind percepută a fi conservatorul ultim al unei lungi tradiţii culinare şi meşteşugăreşti. Am prins aceste gânduri şi preocupări într-un volum apărut acum ceva vreme, Religia în Fapt, Editura Eikon, 2015.