În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Hramuri în Duminica Tuturor Sfinţilor
Mâine, 3 iunie a.c., de la ora 9.30, Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist oficiază Sfânta Liturghie la Mănăstirea Antim din Bucureşti, cu ocazia hramului acestui aşezământ monahal, „Duminica Tuturor Sfinţilor“. Cu acest prilej, urmând testamentului ctitorului mănăstirii, Sf. Antim Ivireanul, vor fi oferite alimente la peste 2.000 de persoane din familii sărace. Mâine, va fi hramk de asemeneak şi la biserica Banu din Iaşi, precum şi la biserica de la Penitenciarul de maximă siguranţă Botoşani.
Capela de la penitenciar îşi sărbătoreşte primul hram după terminarea lucrărilor majore de extindere, pictură şi amenajare. Într-o perioadă relativ scurtăk dar extrem de intensă, capela de aici a fost extinsă cu un nou şi spaţios pronaos, cu clopotniţă şi cafas. S-a realizat pictura nouă şi s-a reparat cea veche. Toată capela a fost îmbrăcată în parchet de stejar şi lambriu. Sfântul Altar a fost complet renovat şi prin darul unor vrednici creştini au fost achiziţionate, noi, toate obiectele liturgice necesare sfintelor slujbe. De asemenea, a luat fiinţă o nouă bibliotecă de carte religioasă, biblioteca „Dumitru Stăniloae“ care va deservi nevoia de literatură duhovnicească a persoanelor aflate în custodia penitenciarului. Mâine îşi serbează harmul şi parohiile Bazga, Căueşti, din Protopopiatul Iaşi 2; Scobinţi, Sticlăria - Protopopiatul Hârlău; Neculcea - Protopopiatul Darabani; Scăricica şi Bârnabu - Protopopiatul Târgu Neamţ şi Grinţieşu Mare - Protopopiatul Ceahlău.