În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Hramuri închinate Doctorilor fără de arginţi
Astăzi, în Biserica Ortodoxă sunt prăznuiţi Sfinţii Mucenici, Doctori fără de arginţi, Cosma şi Damian. Mai multe mănăstiri, biserici şi capele de spital au hramuri închinate celor doi sfinţi tămăduitori.
Sfinţii Mucenici, Doctori fără de arginţi, Cosma şi Damian erau fraţi. Ei aveau drept meşteşug vindecarea nu numai a oamenilor, ci şi a dobitoacelor. Pentru aceasta, ei cereau plată de la cei ce se vindecau doar credinţa şi mărturisirea în Hristos. La Institutul Clinic Fundeni se sărbătoresc ocrotitorii bisericii. "Programul liturgic începe la ora 7:00 cu Acatistul Sfinţilor Cosma şi Damian, apoi Utrenia şi Sfânta Liturghie, săvârşită de Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi", a precizat părintele Horia Nicolae Prioteasa, de la capela Institutului Clinic Fundeni. La Spitalul Clinic de boli infecţioase şi tropicale "Dr. Victor Babeş", slujba hramului este săvârşită de un sobor de preoţi. La Biserica "Sfinţilor Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian" din incinta Spitalului "Schuller" din Ploieşti, părintele Emilian Frânculescu a menţionat că cinstirea ocrotitorilor a început de aseară, cu Vecernia, Litia şi Acatistul Sfinţilor Cosma şi Damian, iar astăzi, Utrenia, Sfânta Liturghie şi slujba de pomenire a ctitorilor şi a celor care au trecut la Domnul în acest spital. De asemenea, şi la alte biserici din incintele spitalelor s-au serbat hramurile, precum biserica de la Maternitatea Bucur sau la capela primei maternităţi din Bucureşti, care se află în incinta Maternităţii Filantropia. Capela a fost înfiinţată deodată cu spitalul, în anul 1813, datorită donaţiilor boierilor, clericilor, negustorilor şi din veniturile mănăstirilor Arnota şi Govora. De asemenea, a contribuit şi doctorul în medicină şi filosofie Constantin Caracaş. Maternitatea de la Filantropia a fost înfiinţată în 1881-1883, prima şi singura maternitate din Bucureşti la acea vreme. Hram în Parohia "Acoperământul Maicii Domnului" - Titan Parohia "Acoperământul Maicii Domnului" - Titan are al doilea hram închinat Sfinţilor Mucenici, Doctori fără de arginţi, Cosma şi Damian. În prezent, în biserică se execută lucrările de pictură. De asemenea, părinţii slujitori Mihai şi Mina-Emilian Stavără desfăşoară activităţi social-filantropice pentru credincioşii vârstnici şi singuri, dar şi activităţi educaţionale cu tinerii din parohie.