Atmosferă de sărbătoare la Catedrala Mitropolitană din Iași, unde sute de credincioși s-au adunat pentru a celebra slăvitul praznic al Nașterii Domnului Hristos. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost
Hrană caldă pentru persoanele fără adăpost
În perioada sezonului rece, zeci de persoane fără casă sunt găzduite în adăposturi de noapte, amenajate de Primăria Sectorului 6, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6. În acest demers, s-a alăturat Protoieria Sector 6 Capitală, care oferă, zilnic, 25 de porţii de hrană caldă persoanelor fără adăpost, precum și 250 de porţii de hrană caldă pentru persoanele care se ocupă cu îndepărtarea zăpezii de pe domeniul public.
Zeci de persoane din Capitală, care nu au unde locui şi care îşi trăiesc zilele pe străzi şi în alte locuri, sunt găzduite în perioada sezonului rece în adăposturi special amenajate de Primăria Sectorului 6, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sector 6. Totodată, acestor persoane defavorizate le-au fost dăruite şi articole vestimentare, încălţăminte, pături, hrană caldă şi ceai. Hrană caldă, dar şi produse de igienă le sunt oferite zilnic şi de Protoieria Sector 6 Capitală, care are un parteneriat cu DGASPC Sector 6.
„Nădăjduim, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, ca, în această perioadă cu temperaturi foarte scăzute, să venim în sprijinul oamenilor şi să fim alături de cei aflaţi în suferinţă şi nevoi. De aceea, Protoieria Sector 6 Capitală oferă, de la începutul perioadei de frig, câte 25 de porţii de hrană caldă persoanelor fără casă, găzduite în adăpostul de noapte creat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 de pe strada Mănăstirea Văratec din Capitală. De asemenea, începând din data de 13 ianuarie până la terminarea sezonului rece, oferim câte o masă caldă pentru 250 de muncitori din cadrul Administraţiei Domeniului Public, care lucrează în condiţii dificile pentru curăţarea trotuarelor. Masa este oferită de cantina «Barnabas» a Protoieriei Sector 6 Capitală, prin Asociaţia «Diaconia», cu sprijinul preoţilor şi credincioşilor din sectorul 6”, a spus părintele protoiereu Costel Burlacu.
Pe timpul nopţii, numărul persoanelor care sunt găzduite în adăpostul de noapte fluctuează. În noaptea dintre 11 şi 12 ianuarie au fost 81 de persoane. „Ca în fiecare an, ne-am pregătit pentru sezonul rece şi pentru perioada de condiţii atmosferice deosebite, prin deschiderea unor adăposturi noi, cu capacitate până în 50 de locuri, unul fiind special pentru femei. În prezent, avem peste 80 de persoane cazate noaptea, dar numărul creşte din cauza condiţiilor atmosferice. Încercăm să le oferim condiţii cât mai bune, cât mai decente, cât mai puţin aglomerate, să le asigurăm câte o masă, posibilitatea de a se spăla, de a se schimba cu haine de interior, ca să menţinem curăţenia, dar şi asistenţă medicală şi alte lucruri strict necesare. Cu Protoieria Sector 6 Capitală avem mai multe proiecte în comun de peste 10 ani şi, an de an, dezvoltăm parteneriatul nostru”, a precizat Nicolae Gorunescu, director executiv DGASPC Sector 6 Capitală.