Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia au fost primiți miercuri, 20 noiembrie, la Centrul eparhial de către Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și
Icoană făcătoare de minuni adusă în orașul ialomițean Slobozia
În orașul ialomițean Slobozia a ajuns marți, 5 noiembrie, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Izbuc, județul Bihor. Delegația care a adus cinstitul odor a fost întâmpinată de către Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, la Catedrala Episcopală din oraș. În continuare a avut loc o procesiune pe străzile orașului, până la Mănăstirea „Sfinții Voievozi”, unde icoana a fost așezată spre închinare. Evenimentul face parte din seria manifestărilor duhovnicești dedicate hramului așezământului monahal din municipiu, care își va sărbători vineri ocrotitorii cerești.
După săvârșirea unei slujbe de Te Deum, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat importanța istorică și duhovnicească a aducerii în oraș a icoanei Maicii Domnului, care se află la Mănăstirea Izbuc de aproape un secol. „Trăim un moment de mare bucurie duhovnicească. Am început procesiunea dinaintea hramului istoricii mănăstiri a Sloboziei și pelerinajul care se va desfășura în aceste zile, răstimp în care clericii și credincioșii se vor închina la acest tezaur duhovnicesc, această sfântă icoană plină de har și de dar. Vă îndemn să vă bucurați de prezența sfintei icoane. Să vă închinați și să vă rugați Maicii Domnului pentru binecuvântarea tuturor”, le-a spus Preasfinția Sa celor prezenți.
În continuare, icoana Maicii Domnului a fost purtată în procesiune pe străzile orașului de la Catedrala Episcopală spre Mănăstirea „Sfinții Voievozi”, unde a fost așezată într-un baldachin special amenajat, împodobit cu flori de toamnă. Clericilor și credincioșilor care au întâmpinat icoana li s-au alăturat peste 800 de elevi de la școlile din eparhie, se arată pe sfesc.ro.
Vineri, 8 noiembrie, în ziua hramului celui mai vechi monument de artă religioasă din această eparhie, Sfânta Liturghie va fi săvârșită de Preasfințitul Părinte Vincențiu împreună cu Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei.
Icoana va rămâne spre închinare la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” până luni, 11 noiembrie 2024, când se va întoarce la mănăstirea bihoreană Izbuc, potrivit sursei citate.