Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Iconara Maria Deac Poenaru, la 91 de ani
Ultima reprezentantă a neamului pictorilor iconari din Laz, Maria Deac Poenaru, care în urmă cu trei ani a primit titlul de Tezaur Uman Viu, a împlinit, pe 25 martie, 91 de ani, prilej cu care a fost felicitată de preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, directorul Centrului de Cultură „Augustin Bena“ Alba, Daniela Floroian ş.a. Artista a iniţiat în arta iconografiei, a ţesutului şi cusutului zeci de generaţii de tineri, iar casa acesteia dinLaz este un muzeu ce cuprinde sute de obiecte de artă, în principal icoane unicat, realizate de membrii familiei Poenar, şi obiecte de artă populară. Pictorii iconari din Laz au dezvoltat un stil estetic aparte şi o adevărată şcoală de pictură pe Valea Sebeşului, din 1770, conform Agerpres.



.jpg)
