În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Împlinirile anului 2014 în Episcopia Ortodoxă Română a Italiei
La Roma s-au desfăşurat, în perioada 2-3 februarie, lucrările Consiliului eparhial şi Adunării eparhiale ale Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Pe lângă clericii din cele 199 de parohii, 5 paraclise, 4 mănăstiri şi 3 schituri, au fost prezenţi câte doi reprezentanţi mireni de la fiecare parohie, precum şi numeroşi credincioşi, un total de peste 680 de persoane.
În cadrul şedinţei Consiliului eparhial, au fost prezentate darea de seamă a Preasfinţitului Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, rapoartele de activitate ale sectoarelor Centrului eparhial, bilanţul financiar pe anul 2014 şi proiectul de buget pentru anul 2015, ne-a transmis pr. consilier Ioan Lupăşteanu, coordonatorul Departamentului mass-media şi de informare al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. În dimineaţa zilei de 3 februarie, şedinţa Adunării eparhiale a fost precedată de slujba de Te Deum săvârşită de Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan. În cadrul întrunirii, Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale, a susţinut o conferinţă duhovnicească cu tema „Pastorală şi misiune în contextul emigraţiei“.
După saluturile oficiale ale reprezentanţilor autorităţilor române şi italiene, au fost prezentate principalele realizări din anul 2014 şi proiectele pentru anul 2015. Dintre evenimentele şi împlinirile din viaţa episcopiei din cursul anului trecut, au fost amintite următoarele: au fost săvârşite 10.433 de botezuri şi 1.510 cununii; au fost săvârşite 2 sfinţiri de biserici şi alte 11 slujbe de binecuvântări de lucrări / iconostas / nou locaş de cult; au fost organizate numeroase evenimente dedicate Anului omagial euharistic şi Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni; s-au dezvoltat diaconiile înfiinţate în anul 2011, sub patronajul Sectorului social al episcopiei; au fost trimise numeroase ajutoare către zonele defavorizate din România (peste 30 de transporturi cu haine şi alimente); au fost susţinuţi, cu bursă lunară, prin adopţie la distanţă, între ianuarie şi iunie 2014, 480 copii şi, între septembrie şi decembrie, 490 de copii, din România, Republica Moldova şi Italia; a fost sfinţită „Casa Sfântului Nectarie“ - un proiect al Asociaţiei „San Lorenzo Romeni“ - filiala din Torino (un apartament destinat găzduirii pe o perioadă limitată a femeilor cu mari probleme de sănătate care urmează un tratament medical şi care nu au nici un sprijin din partea familiilor lor).
Pentru anul 2015 s-au propus continuarea tuturor proiectelor începute în anii precedenţi şi alte proiecte, dintre care: îmbunătăţirea calităţii misiunii printre românii ortodocşi din Italia, printr-o împreună-lucrare mai eficientă cu preoţii şi mirenii din parohii şi mănăstiri; intensificarea activităţii de cateheză în rândul copiilor, tinerilor şi adulţilor, prin implicarea familiilor creştine alături de cei deja angajaţi în această activitate; creşterea activităţii sociale pentru venirea în sprijinul celor săraci, al celor bolnavi, al celor din închisori, prin implicarea comitetelor parohiale, în frunte cu preotesele, şi a tinerilor din parohii. (G.C.P.)