Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Importanţa postului, dezbătută cu elevii
Ieri a avut loc la Biserica "Sfânta Ecaterina", paraclisul Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" din Bucureşti, prima întâlnire din cadrul proiectului "Serile catehetice" organizate şi în acest an şcolar de către Sectorul Învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
La prima întâlnire catehetică a acestui an şcolar, părintele Adrian Niţă, inspector în cadrul Sectorului Învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a luat în discuţie importanţa şi valoarea postului împreună cu elevii claselor a XI-a din cadrul Colegiului Economic "Viilor", care au ascultat explicaţiile părintelui şi au adresat întrebări pentru a-şi elucida anumite nelămuriri în legătură cu învăţătura Bisericii despre post. Părintele Adrian Niţă a explicat elevilor ce înseamnă postul, care sunt motivele pentru care creştinii trebuie să ţină post şi cum se ţine acesta. "De fiecare dată când lucrăm cu tinerii constatăm că o temă deschide mereu şi alte discuţii, lucru care este foarte important pentru noi, pentru că astfel copiii revin mereu la întâlnirile catehetice cu alte întrebări. Scopul nostru, indiferent ce temă am aborda în relaţia cu tinerii, este să-i facem interesaţi de a intra într-o relaţie cu Dumnezeu. Pornind de la un lucru banal, cum este abţinerea de la anumite alimente, reuşim prin aceste întâlniri să discutăm cu ei lucruri foarte frumoase, duhovniceşti", a explicat părintele inspector. Subiectul întâlnirii a fost ales împreună cu elevii, aşa că majoritatea dintre ei s-au arătat foarte interesaţi de subiect, mai ales că ne aflăm în perioada Postului Naşterii Domnului. "Am învăţat foarte multe lucruri folositoare la această întâlnire, lucruri pe care nu le ştiam în totalitate, iar acum avut ocazia să-mi luminez mintea. Mi-ar plăcea să revin la astfel de activităţi pentru că am ce să învăţ şi astfel am ocazia să mă apropii mai mult de Dumnezeu şi să privesc viaţa cu totul altfel. Poate că mulţi dintre tineri nu au de unde să înveţe astfel de lucruri, de aceea cred că aceste întâlniri sunt extrem de importante", a spus Elena despre discuţia pe care a avut-o împreună cu părintele. Claudia a fost de părere că prin aceste întâlniri tinerii pot învăţa să se apropie de Dumnezeu cu orice ocazie, nu numai când au probleme: "Această întâlnire a fost o lecţie de viaţă şi o ocazie de curăţire a sufletului. Am învăţat că prin post trebuie să fim mai buni şi mai credincioşi. De acum voi încerca să merg mult mai des la biserică şi să ţin postul mai des".