Cu prilejul hramului de toamnă, sărbătoarea Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, 13 noiembrie, paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului a îmbrăcat haine de sărbătoare. Evenimentele religioase au culminat astăzi cu Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
„Împreună de Mărțișor!”
Vineri, 4 martie, a avut loc întâlnirea membrelor Societății Ortodoxe a Femeilor din România (SOFR) - Iași, numită „Împreună de Mărțișor!”, care a ajuns la ediția a III-a.
Sărbătorirea Mărțișorului a avut ca temă „Importanța postului în viața noastră”, dat fiind faptul că suntem la începutul Postului Mare. Invitat la eveniment a fost arhim. Nicodim Petre, starețul Mănăstirii „Tuturor Sfinților” din Bucium și consilierul Sectorului de misiune și prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iașilor.
La această seară duhovnicească a fost prezentă și etnograful Angela Olariu, președinte de onoare al SOFR Iași, care a vorbit despre pregătirea pentru Postul Mare a femeilor din satele din Moldova, evocând dragostea și credința lor puternică în ajutorul lui Dumnezeu.
La finalul prelegerilor au fost oferite mărțișoare și flori. În încheiere, Daniela Naclad, președintele SOFR Iași, a subliniat nevoia de implicare, pe cât posibil pentru fiecare, în ajutorarea persoanelor refugiate în această perioadă din Ucraina și un îndemn la intensificarea rugăciunilor pentru pace și dragoste între semeni.



.jpg)
