De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
În anul 2016, Biserica Ortodoxă Română a cheltuit în scop filantropic 95.841.602 lei
Biserica Ortodoxă Română continuă eforturile ei concrete de diminuare a sărăciei şi de ajutorare a persoanelor defavorizate din societatea românească, desfăşurând în acest sens proiecte şi activităţi cu caracter social şi filantropic.
În eparhiile Bisericii Ortodoxe Române funcţionează 718 instituţii şi servicii sociale, din care: 159 cantine sociale şi brutării, 38 instituţii ce oferă servicii medicale şi farmacii, 93 centre de zi pentru copii, 47 centre educaţionale, 12 centre de zi pentru vârstnici, 51 centre rezidenţiale pentru vârstnici, 22 birouri de asistenţă socială şi centre comunitare, 36 centre de tip familial, 40 grădiniţe sociale şi after‑school, 15 locuinţe protejate, 65 centre de informare, consiliere şi resurse, o instituţie de învăţământ pentru adulţi, 21 centre de urgenţă (pentru persoane fără adăpost, victime ale violenţei domestice şi ale traficului de persoane), 14 campusuri de tabără şi alte 104 instituţii sociale.
La nivelul eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române se află în derulare 617 proiecte şi programe sociale, dintre care 451 finanţate din fonduri proprii, 74 cu finanţare publică, 15 cu finanţare externă şi 77 cu finanţare mixtă.
În anul 2016 au beneficiat de asistenţă socială 80.116 persoane, dintre care: 27.961 copii din așezămintele sociale ale Bisericii Ortodoxe Române, dar mai ales din familii sărace şi fără posibilităţi de întreţinere sau cu părinţi aflaţi la muncă în străinătate, 5.359 persoane cu dizabilităţi (deficienţe de vorbire, vedere şi auz, consumatori de droguri sau alte tipuri de dependenţe, persoane infectate cu HIV/SIDA etc.), peste 22.958 persoane vârstnice din aşezămintele de protecţie socială bisericeşti, din centrele sociale de tranzit şi adăposturi de noapte, bătrâni singuri, nedeplasabili, abandonaţi de familie şi cu grave probleme de sănătate, 17.314 şomeri, adulți în dificultate, victime ale traficului de persoane, victime ale violenței familiale, deţinuţi eliberaţi, victime ale calamităților naturale şi aproximativ 6.524 persoane din alte categorii sociale defavorizate.
În anul 2016, eparhiile Bisericii Ortodoxe Române, prin birourile social‑filantropice, au acordat ajutoare financiare directe în valoare de 11.936.934 lei şi ajutoare materiale în valoare estimată de 21.628.323 lei, la care se adaugă cheltuielile de salarizare şi întreținere a instituțiilor și proiectelor sociale, precum și cheltuieli pentru ajutorarea sinistraților, suma totală cheltuită în scop social‑filantropic fiind de 95.841.602 lei. (Biroul de presă al Patriarhiei Române)