In memoriam: Vasile Stroiescu, basarabeanul generos

La începutul sec. al XX-lea, poporul român din Vechiul Regat, din Transilvania, Basarabia şi Bucovina a fost foarte plăcut impresionat de figura basarabeanului Vasile V. Stroiescu, pentru faptele sale de mare patriot, fapte declanşate de o profundă iubire creştinească faţă de oameni, de naţiunea noastră, însoţită de o neobişnuită modestie.

Despre Vasile Stroiescu puţini dintre noi ne mai amintim, iar alţii nici nu ştiu de existenţa lui. În limita unui articol, mi-am propus să creionez figura şi faptele acestui mare om: era descendentul unei vechi familii boiereşti din nordul Moldovei. Se născuse în satul Trinca, jud. Hotin, la 11 noiembrie 1845. Părinţii lui - Vasile şi Profira, erau buni creştini ortodocşi, iubitori ai pământului străbun. Conform modului lor de gândire, cu vederi largi şi avansate pentru timpul lor, şi-au educat copiii să respecte pe ţăranul moldovean, obijduit de regimul ţarist. Bătrânul Stroiescu, om aşezat şi foarte înţelept, s-a îngrijit de o bună şi cuviincioasă educaţie. Vasile şi fraţii săi au învăţat clasele primare în satul natal (şcoala ridicată de părintele lor - Stroiescu), apoi au fost trimişi la Kameniţa Podolsc. Vasile şi-a continuat studiile la Odessa, universităţile din Petersburg (unde l-a cunoscut pe viitorul său prieten - dr. Nicolae Lupu din Bucureşti) şi la Berlin. A studiat literele, dreptul şi ştiinţele agricole. Sămânţa educaţiei părinteşti a căzut pe pământul cel roditor. Vasile Stroiescu-jr. a fost foarte cultivat, mare poliglot: Vorbea uşor toate limbile slave, franceza, italiana, engleza şi germana. Avea vaste cunoştiinţe de filosofie şi politică. A citit, a călătorit şi a văzut toată Europa. Întors la Hotin, a devenit judecător, curând însă a renunţat: aplicând legile ţariste, trebuia să dezavantajeze pe români. La sfatul tatălui său, a practicat zootehnia şi agricultura. El a devenit exemplu pentru ţăranii din satul său, pe care îi sfătuia, îi ajuta şi le dădea indicaţii pentru emanciparea lor şi pentru îndepărtarea jugului ţarist. Vasile Stroiescu a prevestit Marea Unire a României.

Oferta făcută de acest boier, de a ceda toată averea sa Zemstvei (Consiliul judeţean ţarist), cu condiţia folosirii acesteia pentru şcoli şi biserici în limba română, a fost respinsă de administraţia rusească. Astfel, a hotărât să-şi îndrepte atenţia asupra ţăranului moldovean din vestul Prutului. Prin stăruinţe convingătoare, a organizat obşti ţărăneşti, răsplătind munca participanţilor foarte avantajos. Toate veniturile rezultate din arenzi şi din vânzarea animalelor şi a terenurilor agricole le-a folosit pentru acţiunile sale filantropice. Le voi arăta pe scurt:

Spitalul din Stolniceşti, judeţul Bălţi - înfiinţat de fratele său, Mihail - a fost înzestrat cu materiale şi aprovizionat cu alimente mulţi ani, la fel Spitalul Trinca - satul său natal.

A ridicat biserici în localitatea Zobaicani - Pociumbăuţi, jud. Bălţi, şi în Trinca, pe care le-a înzestrat cu obiecte de cult şi odoare.

A trecut apoi în România, pentru a dona Ministerului de Instrucţie Publică uriaşa sumă pentru acel timp, de 200.000 de ruble, pentru construcţii de şcoli în judeţele Suceava, Botoşani, Dorohoi şi Neamţ. După construcţia acestora, le-a înzestrat cu cele necesare învăţământului.

În anul 1906, Vasile Stroiescu a donat capitalei României aceeaşi sumă de 200.000 de ruble pentru ridicarea Catedralei. Banii au fost depuşi la Casa de Depuneri din Bucureşti (viitorul CEC). Încă o dată se vede dorinţa românilor de a avea o catedrală ortodoxă, care să ne reprezinte în lume, aşa cum suntem.

În 1908, acelaşi Minister al Instrucţiei Publice a mai primit din partea boierului V. Stroiescu încă 100.000 de ruble pentru construirea şi altor şcoli în Vechiul Regat.

„Omul bogat nu trebuie să-şi mănânce singur averea, ci să miluiască şi pe acel sărman şi neputincios“

În 1910, acest filantrop a hotărât să contracareze iniţiativa contelui maghiar Aponny de a anula învaţământul confesional al românilor ardeleni, prin donaţia făcută Mitropoliei greco-catolice din Blaj, de 100.000 de coroane imperiale, pentru fondul cultural din Arhidiaceza greco-catolică din Alba Iulia şi Făgăraş. Fiind legaţi sufleteşte de românii din toate zonele, nu s-a cramponat de faptul că este ortodox şi străin în Ardeal. Acest gest insolit a declanşat elogii şi nedumerire la adresa sa, comparându-l cu „un adevărat samarinean“, cum a menţionat ziarul „Unirea“ din Blaj, unde basarabeanul generos nici nu era cunoscut. Vasile Stroiescu a reproşat atunci că iniţiativa pentru chetă nu s-a adresat tuturor românilor ardeleni, fără deosebire de confesiune, căci „românii sunt una şi sunt creştini“. De aceea, în aceeaşi lună a anului 1910, a donat şi Bisericii Ortodoxe ardelene, prin Mitropolia din Sibiu, încă 300.000 de coroane imperiale. Ziarele româneşti „Lupta“ din Sibiu şi „Unirea“ din Blaj au consemnat acest gest cu alte cuvinte de laudă la adresa milostivului din Basarabia. Marele Nicolae Iorga a interpretat aceste gesturi iniţiate din ţinutul moldovenesc înstrăinat ca o prevestire a Marii Uniri, care urma să fie.

La 10 mai 1910, dată simbolică iubită de români, ca urmare a acestor neobişnuite fapte, Academia Română a ales în unanimitate pe Vasile Stroiescu ca membru de Onoare al Academiei. Fără nici o urmă de ipocrizie, noul academician s-a mirat că, pentru „o faptă simplă şi firească, s-a produs atâta mişcare şi atâta zgomot“. A mulţumit pentru onoare şi atât. Cu această ocazie, moldoveanul din Basarabia şi-a exprimat dorinţa ca acest sprijin „să fie folosit repede şi bine, pentru Biserică, carte şi şcoală“.

Apoi, Vasile Stroiescu s-a ocupat de tipărirea celor mai bune lucrări ale lui Ion Agârbiceanu, Ion Creangă, Vasile Alecsandri, George Coşbuc, Ioan Slavici, Ion Lupaş şi Anton Pann, în 45.000 de exemplare. Ele au fost distribuite bibliotecilor populare ale ASTREI din Transilvania - 24.000, pentru Bucovina - 6.000, iar pentru Vechiul Regat - 15.000. A mai deschis 300 de biblioteci pentru satele româneşti ardeleneşti, pe care le-a înzestrat cu alte 96.000 de cărţi prin intermediul ASTREI.

Între aprilie 1910 şi 11 noiembrie 1914, Vasile Stroiescu a donat în total 1.000.000 de coroane imperiale cu care s-au ridicat şcoli, 96 de biblioteci, ajutoare pentru şcolile din Arad, Brad, pentru Mitropolia din Sibiu, Episcopiile Ortodoxe din Caransebeş şi Arad şi pentru şcolile ASTREI. Totodată, a susţinut băncile populare ale cooperativelor ardelene, donând încă 500.000 de coroane imperiale. Acest om era foarte modest. Detesta afişarea sa publică, evita să i se pomenească numele: „Omul bogat nu trebuie să-şi mănânce singur averea, ci să miluiască şi pe acel sărman şi neputincios“ spunea Stroiescu. Cu puţin înaintea morţii sale, a mai donat încă 100 ha de pământ şi conacul său de la Brânzeu, pentru o şcoală agricolă şi alte două şcoli-accesorii de lemnărie şi fierărie, plus o fermă pentru învăţământul fiilor de ţărani din zonă.

Vasile Stroiescu a fost un ataşat al ideii Marii Uniri, un luptător de frunte antiţarist şi pentru unirea Basarabiei cu statul român. El a dăruit importante sume de bani, lucrări editoriale, hârtie pentru cărţi şi ziare, pe care, cu ajutorul lui Ioan Pelivan, care-i devenise prieten, le răspândea printre studenţii moldoveni din Kiev, Harcov, Petrograd şi Odessa, informaţii de istorie românească şi de propagandă antiţaristă şi pro-românească, în special în oraşele Chişinău, Soroca, Bălţi şi Orhei. A avut şi o mare contribuţie politică în actul unirii cu România şi acţiunile care i-au precedat, la Odessa şi în Basarabia, chiar dacă era bătrân şi bolnav.

A fost tratat şi supravegheat de bunul şi vechiul său prieten de o viaţă, dr. Nicolae Lupu. A murit la Bucureşti în 15 aprilie 1926. Avea aproape 81 ani. A fost înhumat la Cimitirul „Sf. Vineri“ din Capitală.

În cinstea sa s-au organizat funeralii naţionale. Majestăţile Lor regele Ferdinand şi regina Maria au trimis coroane regale. Întregul guvern, personalităţile de cultură şi politice l-au condus pe ultimul său drum pământean. Din grija prietenului său, dr. Nicolae Lupu, la 7 ani i s-a ridicat un monument în Aleea Teilor, bust lucrat de sculptorul Onofrei. Poporul român ar trebui să-i aşeze memoria în Panteonul Naţional, pentru buna şi frumoasa sa pomenire.

Bunul Dumnezeu, în marea Sa milă şi înţelepciune, poate îl va pomeni în împărăţia Sa pentru faptele bune, despre care noi, cei prea mici, credem că au să atârne mai mult decât păcatele lui pământeşti.