Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Inaugurarea centrului de socializare pentru vârstnici din Buhuși
În ziua de pomenire a Sfântului Lucian al Antiohiei, la Parohia „Sfânta Înviere” din Buhuși, județul Bacău, a fost inaugurat Centrul de socializare vârstnici „Sfinții Teodor și Ana”, având ca locație casa de prăznuire a parohiei. Slujba de sfințire a fost săvârșită de părintele Eugen-Ciprian Ciuche, protoiereu de Bacău, împreună cu părintele Romeo Sbârcea, părintele Ștefan Moldovan și părintele Gheorghe Crăciunescu, slujitori ai parohiei buhușene.
În cuvântul adresat credincioșilor, părintele protoiereu a transmis binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, iar mai apoi, părintele Gheorghe Crăciunescu a împărtășit audienței câteva informații cu privire la sfântul antiohian sărbătorit în această zi, dar și despre Sfânta Parascheva și prezența ei în apropierea urbei buhușene prin părți din sfintele sale moaște. În încheiere, părintele a menționat credincioșilor evlavia domnitorului Alexandru cel Bun, care a adus spre bucuria creștinilor din Moldova și felonul Sfântului Ioan Gură de Aur.



.jpg)
