Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Inaugurarea bibliotecii Mănăstirii Teiuş
La Mănăstirea "Adormirea Maicii Domnului" - Teiuş din Caransebeş a fost inaugurată luni, 14 noiembrie, noua bibliotecă a aşezământului monahal. La eveniment au luat parte obştea mănăstirii, condusă de părintele arhimandrit Justinian Tibil, precum şi alţi credincioşi care au donat cărţi pentru noua bibliotecă. În debutul evenimentului s-a oficiat slujba Aghesmei de către un sobor de preoţi din care au făcut parte părintele arhimandrit Constantin Timiş, exarhul mănăstirilor din Episcopia Caransebeşului, şi părintele protosinghel Casian Ruşeţ, secretar eparhial, ca delegaţi ai chiriarhului.
Părintele Constantin Timiş a transmis părintelui stareţ şi obştii monahale gândul de binecuvântare şi felicitare al Preasfinţitului Episcop Lucian, precum şi încurajarea de a îmbogăţi colecţia de carte a mănăstirii. "Adesea cuvintele şi învăţăturile pe care le găsim în cărţi ne aduc lămuriri la multe din întrebările noastre, adesea trimiţându-ne în scaunul Spovedaniei. Acest eveniment ne aduce multă bucurie, întrucât avem convingerea că fiecare mănăstire mai dezvoltată are această datorie de a deschide o bibliotecă pentru obştea monahală, dar şi pentru credincioşii care îi calcă pragul", a mai spus părintele arhimandrit Constantin Timiş. Părintele arhimandrit Justinian Tibil, stareţul Mănăstirii Teiuş din Caransebeş, este cel care a avut iniţiativa deschiderii bibliotecii, ce conţine momentan un număr însemnat de volume. Biblioteca poartă numele vrednicului episcop martir al Caransebeşului, Veniamin Nistor, personalitate omagiată în mod cu totul special în acest an în Episcopia Caransebeşului.