În seara zilei de marți, 17 martie, Facultatea de Drept din București a găzduit conferința intitulată „Doamne, învață-mă să fiu om!” Prelegerea a fost susținută de părintele dr. Răzvan Ionescu, prodecan al Centrului de Studii și Cercetări „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Paris. În același cadru a fost lansat și un volum dedicat dezvoltării umane într-o epocă dominată de progresul tehnologic. Dialogul dintre teologie, vocația spirituală a omului, știință și provocările contemporane a fost abordat de părintele Răzvan Ionescu pe parcursul conferinței desfășurate în Aula Magna a Facultății de Drept din Capitală. O atenție deosebită a fost acordată provocărilor pe care inteligența artificială le aduce în rândul societății. „Există un chip foarte personal și personalizat cu care fiecare dintre noi Îl trăiește pe Dumnezeu. Astăzi există tendințe globale ale oamenilor de a-L ocoli pe Dumnezeu și a se descurca singuri. Oferta tehnologică alimentează porniri și căutări în direcția auto-îndumnezeirii, lucru care poate suna fascinant, dar care nu provine din cultura creștină. Cred că, dacă ne dăm seama că deciziile noastre au un impact existențial, adică au repercusiuni asupra vieții întregi și asupra a ceea ce devenim în veșnicie, ajungem la concluzia că, fără a ne preda în mâinile lui Dumnezeu, autorul adevărat al proiectului care suntem noi, nu putem învăța să fim oameni”, a declarat părintele Răzvan Ionescu pentru TRINITAS TV.
Inaugurarea Centrului „Sfântul Vasile cel Mare”
Vineri, 26 mai, au fost binecuvântate lucrările efectuate la ultimul etaj al Complexului de servicii sociale „Sfântul Vasile cel Mare” al Episcopiei Caransebeşului.
Amenajat la un înalt nivel cu mobilier adecvat, băi moderne, bucătărie, birouri și cabinet medical, precum și alte spații necesare beneficiarilor, Centrul de educație și îngrijire „Sfântul Vasile cel Mare” va oferi pentru 25 de copii, având vârsta până în 3 ani, îngrijire, hrană și educație.
Inaugurarea a debutat cu tăierea panglicii de către Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, Silviu Hurdu-zeu - președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Felix Borcean - primarul municipiului Caransebeș, și alți membri care s-au implicat în finalizarea acestui centru. A urmat săvârșirea slujbei de binecuvântare, oficiată de Preasfințitul Părinte Lucian, după care ierarhul le-a oferit Diploma de excelență „Sfântul Apostol și Evanghelist Luca” tuturor celor care au contribuit la amenajarea centrului de educație și îngrijire, unicul de acest gen în județul Caraș-Severin.
Partenerii acestui proiect cu o valoare de 1.448.939,30 lei sunt Episcopia Caransebeșului și Consiliul Județean Caraș-Severin, proiect ce s-a derulat prin programul RO11 - Promovarea egalității de gen și a echilibrului între viața publică și viața privată, un program finanțat de granturile SEE 2009-2014 și administrat de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.
„Ne bucurăm că sub influența praznicului Înălțării Domnului am inaugurat un nou compartiment în cadrul complexului nostru de servicii sociale, și anume o creșă unde vor fi găzduiți copilași proveniți din familii monoparentale sau care au părinți plecați în străinătate. Este foarte important că în municipiul Caransebeș avem cel mai mare complex de servicii sociale din județul Caraș-Severin, iar Episcopia Caransebeșului este și va rămâne un partener alături de Consiliul Județean Caraș-Severin, Primăria Municipiului Caransebeș și alte instituții, pentru colaborare și conlucrare. Există o foarte bună comunicare între instituții și, iată, rezultatele se văd, iar Dumnezeu îi binecuvântează pe cei care fac lucruri frumoase, și mai ales pe cei care se implică în întrajutorarea semenilor. Este benefic pentru acest județ ca toate instituțiile să-și dea mâna și împreună să săvârșim ceea ce Biserica noastră numește filantropie, adică iubirea aproapelui”, a arătat Preasfințitul Părinte Lucian.
Prin proiect beneficiază 25 de copii de serviciile centrului, cu vârsta cuprinsă între 0 şi 3 ani, din care 15 copii de etnie romă. Centrul de educație și îngrijire „Sfântul Vasile cel Mare” este un serviciu de interes local, organizat în sistem public, care are misiunea de a oferi, pe timpul zilei, servicii integrate de îngrijire, supraveghere și educație timpurie copiilor de vârstă antepreșcolară. Programul de funcționare este de luni până vineri, în intervalul orar 6:00-18:00.



.jpg)
