Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
Începutul anului şcolar la Seminarul Teologic din Tulcea
Festivitatea de deschidere a noului an şcolar la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Casian“ din Tulcea a avut loc miercuri, 18 septembrie. Slujba de Te Deum a fost săvârşită de către Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, în capela seminarului, informează Episcopia Tulcii. După cuvântul de binecuvântare al chiriarhului locului, în care a îndemnat la studiu şi rugăciune pe elevii seminarişti, a urmat cuvântul părintelui director Justinian Neculai. Aflat în cel de-al 22-lea an al existenţei sale, Seminarul Teologic din Tulcea are în prezent 100 de elevi care beneficiază de săli de studiu şi de laboratoare moderne, de internat şi de două paraclise. (I.B.)



.jpg)
