La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Îndemnuri la credință puternică și rugăciune stăruitoare
Ierarhii eparhiilor din Mitropolia Munteniei și Dobrogei au săvârșit Sfânta Liturghie în catedrale, biserici parohiale și așezăminte monahale, în Duminica a 31-a după Rusalii. O mănăstire din Constanța și-a sărbătorit hramul, iar doi teologi din Galați și Tulcea au primit în 27 ianuarie Sfânta Taină a Hirotoniei întru diacon.
Credincioșii din Târgoviște au participat duminică la Sfânta Liturghie arhierească săvârșită în Catedrala Arhiepiscopală de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre vindecarea orbului din Ierihon, subliniind că acesta, deși orb din punct de vedere fizic, nu era orb din punct de vedere spiritual, ceea ce îl transformă, peste veacuri, pentru noi, într-un misionar al milostivirii dumnezeiești.
Zi de hram la mănăstirea din 23 August
Duminică, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat Sfânta Liturghie la mănăstirea din localitatea 23 August, care și-a sărbătorit unul dintre ocrotitorii spirituali. „În biserica acestei mănăstiri am săvârșit Sfânta Liturghie pentru a aduce cinstire Sfântului Bretanion, Episcopul Tomisului, care a avut acea credință atât de vie, încât a apărat poporul în fața împăratului arian Valens și l-a chemat după sine, să meargă și să se închine Dumnezeului adevărat. De aceea, Sfântul Bretanion, care a înmulțit viața ascetică și a mărturisit credința cea vie în vreme de primejdie și de prigoană, ne îndeamnă și pe noi să avem o credință mărturisitoare, vie și curată, în toate zilele vieții noastre”, a spus ierarhul în cuvântul de învățătură. La finalul slujbei de hram au fost pomeniți ctitorii și binefăcătorii așezământului monahal trecuți la Domnul.
Sfânta Liturghie în noua catedrală din Curtea de Argeș
Numeroși credincioși argeșeni, dar și pelerini veniți să aducă rugăciune la racla cu moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului în noua Catedrală Arhiepiscopală din Curtea de Argeș. Ierarhul a spus în cuvântul de învățătură că din vindecarea orbului din Ierihon învățăm credința lui puternică în Dumnezeu, entuziasmul și perseverența lui în credință. La final, ierarhul a pus la inima celor prezenți necesitatea de a-L urma pe Hristos și de a răspunde chemării Sale divine, după cum ne-a transmis părintele consilier eparhial Ovidiu Vlăsceanu.
Sărbătoarea unei biserici parohiale de 160 de ani
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a săvârșit duminică Sfânta Liturghie în Parohia Milcovul I din județul Vrancea. Împreună cu un sobor de preoți și diaconi, ierarhul a slujit în Biserica „Sfinții Voievozi” din localitate, care împlinește în acest an 160 de ani de la zidire. În omilia rostită la finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa a explicat învățăturile desprinse din textul evanghelic al Duminicii a 31-a după Rusalii, care ne-a înfățișat minunea vindecării orbului din Ierihon, ne-a transmis părintele Dragoș Olteanu, inspector eparhial. „Atunci când, din diferite pricini, ajungem să suportăm o suferință, să nu ne revoltăm, să nu cârtim împotriva lui Dumnezeu; să ne purtăm crucea cu nădejde în pronia divină. Altă soluție pentru a ieși din impas nu există decât să te ancorezi cu toată credința în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. În al doilea rând, chiar dacă ne-am obișnuit cu boala, să nu ne pierdem speranța. Nu știm noi când Dumnezeu, ca urmare a rugăciunilor noastre, ne cercetează și ne dăruiește vindecarea fizică. Însă, dacă nu se întâmplă să dobândim tămăduirea trupească, în mod cert, o dobândim pe cea sufletească. Iar vindecarea sufletului înseamnă izbăvirea de păcat, pentru că păcatul este boala sufletului, care întrerupe comuniunea noastră cu Dumnezeu”, a subliniat ierarhul. Corul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al eparhiei a oferit răspunsurile la strană.
Hirotonie întru diacon în catedrala din Galați
Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat duminică Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi. La slujbă au participat numeroşi credincioşi, iar răspunsurile liturgice au fost oferite de corul catedralei. În cadrul slujbei, teologul Andrei Ciprian Radu a primit Sfânta Taină a Hirotoniei întru diacon, ne-a transmis părintele consilier eparhial Rareș Bucur. „Astăzi cinstim în mod luminos Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, un mare luminător al credinței, al adevărului și al Sfintei Scripturi, deoarece acest sfânt al Bisericii, fiind dintr-o familie creștină, încă de tânăr a primit lumina credinței și apoi, în școlile vremii sale a primit știința. Astfel, credința luminată de știința lui Dumnezeu a devenit o atotluminare atât în interior, cât și în exterior”, a spus ierarhul în cuvântul de învățătură. La finalul slujbei i-a binecuvântat și le-a oferit iconițe celor prezenți la slujbă.
Vizită arhierească în Parohia Mircea Vodă
Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârşit duminică Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Mircea Vodă, județul Călărași. În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor, ierarhul a vorbit despre vindecarea orbului din Ierihon și despre puterea credinței, se arată pe sf-esc.ro. Episcopul Sloboziei și Călărașilor a împărtășit copiii prezenți la Sfânta Liturghie și a felicitat grupul de cateheză al parohiei pentru interpretarea pieselor de la momentul chinonicului.
Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, a slujit duminică în Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Roșiorii de Vede, județul Teleorman. În cuvântul de învățătură, ierarhul a subliniat importanța stăruinței în credință și în rugăciune.
Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a slujit duminică Sfânta Liturghie în Biserica „Sfânta Treime” din Tulcea, în cadrul căreia l-a hirotonit întru diacon pe teologul Grigore Bogdan. În partea a doua a zilei, ierarhul a săvârșit slujba Vecerniei misionare la Parohia Buna Vestire din Tulcea.