Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Informare
Din pricina vremii nefavorabile, Procesiunea "Calea Sfinților" care urma să aibă loc azi, 24 octombrie 2017, începând cu ora 12.30, se amână pentru ziua de joi, 26 octombrie 2017, la ora 17.00.
Astăzi, la ora 12.30, sfintele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou și ale Sfântului Ierarh Nectarie vor fi scoase de către slujitorii Catedralei Patriarhale într-o procesiune restrânsă, pentru a fi depuse la noul baldachin de pe Colina Patriarhiei. (Biroul de Presă al Patriarhiei Române)



.jpg)
