Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Iniţiativă caritabilă în Parohia Măru
La iniţiativa Schitului Poiana Mărului şi a Parohiei Măru, din Protopopiatul Caransebeş, a avut loc o acţiune caritabilă şi educaţională pentru copiii din comuna Zăvoi la care a participat şi trupa de teatru "Credo" a Centrului de Voluntariat din cadrul episcopiei. În încheiere, copiii de la clasele I-IV au primit daruri din partea schitului, a parohiei şi a trupei de teatru, constând în rechizite, jucării şi dulciuri. Totodată, în timpul acestei săptămâni, din partea binefăcătorilor schitului, copiii din clasele V-VIII au primit în dar o excursie la mănăstirile Piatra Scrisă, Băile Herculane şi Orşova, după care au făcut o plimbare cu vaporul pe Dunăre. (Protos. Casian Ruşeţ)



.jpg)
