Ultimul mare praznic al anului bisericesc, Adormirea Maicii Domnului, adună în fiecare an în sfintele lăcașuri numeroși credincioşi care îi aduc cinstirea cuvenită Maicii Domnului la mutarea sa din viața pământească la viața cerească. La Catedrala Patriarhală din București, slujba Privegherii, în cadrul căreia a fost cântat şi Prohodul Maicii Domnului, a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de soborul de slujitori ai lăcașului de închinare.
Inițiere de proiecte academice la nivel european
Decanul Facultății de Teologie „Ilarion V. Felea”, din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, pr. prof. Cristinel Ioja, a vizitat vineri, 20 decembrie 2019, Universitatea din Viena, o prestigioasă instituție de învățământ europeană. În cadrul vizitei culturale, au avut loc consultări și inițieri de proiecte academice.
La Facultatea de Teologie Catolică din Viena au avut loc consultări privind derularea unor proiecte academice și parteneriate între cele două instituții de învățământ superior. În consultare cu pr. dr. Ioan Moga, profesor și doctor abilitat al Facultății de Teologie Catolică din Viena, Departamentul Eastern Christian Studies – Orthodox Theology, s-a hotărât ca începând din anul 2020 să fie derulate, printr-un parteneriat academic, proiecte de cercetare, conferințe, simpozioane și editări de volume pe teme teologice.
De asemenea, au fost discutate și oportunitățile pe care le oferă mobilitățile Erasmus studenților și profesorilor celor două instituții de învățământ.
Un parteneriat academic între Facultatea de Teologie Catolică din Viena și Departamentul de Teologie Ortodoxă din Arad se înscrie în exigențele actuale ale învățământului teologic superior și în afirmarea, în context european, a unei tradiții teologice a dialogului.



.jpg)
