La Altarul de vară de pe Colina Patriarhiei a fost săvârșită, în seara zilei de 25 octombrie 2025, slujba Privegherii în cinstea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Înnoire la un așezământ argeșean dedicat persoanelor hipoacuzice
Așezământul eclezial de misiune creștin-ortodoxă din comuna argeșeană Băiculești, satul Mănicești, l-a sărbătorit duminică pe Sfântul Ierarh Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei, ocrotitorul persoanelor cu deficiențe de auz și vorbire. Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a oficiat cu această ocazie Sfânta Liturghie în biserica închinată sfântului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
La final, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit slujba de sfințire a picturilor realizate pe peretele exterior al bisericii, o reprezentare a rugăciunii „Tatăl nostru“ în imagini, folosindu-se limbajul mimico-gestual. Tot în această zi, ierarhul a sfințit și noua troiță construită pe culmea dealului, în apropierea sfântului lăcaș de rugăciune.
În cuvântul rostit, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului a evidențiat lucrarea misionară începută aici în urmă cu 26 de ani și a apreciat toate eforturile depuse pentru ridicarea acestui așezământ eclezial destinat în mod deosebit persoanelor cu deficiențe de auz și vorbire, se arată pe site-ul eparhiei, arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro.



.jpg)
