În seara zilei de marți, 17 martie, Facultatea de Drept din București a găzduit conferința intitulată „Doamne, învață-mă să fiu om!” Prelegerea a fost susținută de părintele dr. Răzvan Ionescu, prodecan al Centrului de Studii și Cercetări „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Paris. În același cadru a fost lansat și un volum dedicat dezvoltării umane într-o epocă dominată de progresul tehnologic. Dialogul dintre teologie, vocația spirituală a omului, știință și provocările contemporane a fost abordat de părintele Răzvan Ionescu pe parcursul conferinței desfășurate în Aula Magna a Facultății de Drept din Capitală. O atenție deosebită a fost acordată provocărilor pe care inteligența artificială le aduce în rândul societății. „Există un chip foarte personal și personalizat cu care fiecare dintre noi Îl trăiește pe Dumnezeu. Astăzi există tendințe globale ale oamenilor de a-L ocoli pe Dumnezeu și a se descurca singuri. Oferta tehnologică alimentează porniri și căutări în direcția auto-îndumnezeirii, lucru care poate suna fascinant, dar care nu provine din cultura creștină. Cred că, dacă ne dăm seama că deciziile noastre au un impact existențial, adică au repercusiuni asupra vieții întregi și asupra a ceea ce devenim în veșnicie, ajungem la concluzia că, fără a ne preda în mâinile lui Dumnezeu, autorul adevărat al proiectului care suntem noi, nu putem învăța să fim oameni”, a declarat părintele Răzvan Ionescu pentru TRINITAS TV.
Înnoirea veșmântului sfințeniei pentru catedrala din orașul Strehaia
Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, a săvârșit duminică, 25 septembrie, slujba de sfințire a catedralei orașului Strehaia, care între anii 2010 și 2022 a trecut prin ample lucrări de restaurare, ce au vizat repictarea pridvorului, înlocuirea geamurilor și a acoperișului, tencuirea exterioară, precum și înlocuirea candelabrelor și a mobilierului, se arată pe site-ul episcopiaseverinului.ro.
Slujba de târnosire a fost urmată de Sfânta Liturghie, oficiată în sfântul lăcaș de către chiriarhul Severinului și Strehaiei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La finalul sfintei slujbe, părintele protoiereu Gheorghe Claudiu Popescu a dat citire actului de resfințire, iar persoanele care s-au evidențiat prin ajutorul acordat pentru executarea lucrărilor au primit din partea ierarhului gramate de vrednicie.
Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Episcop Nicodim și-a exprimat bucuria pentru aceste momente de înaltă trăire duhovnicească, dar și mulțumirea pentru toate lucrările care s-au săvârșit la catedrala din Strehaia. La rândul său, părintele paroh Irinel Ion Troacă a mulțumit Preasfinției Sale pentru slujire și pentru întreaga purtare de grijă părintească arătată față de comunitate, precum și tuturor celor care au participat la rânduielile liturgice.
Bucuria comunității a fost dublată de o bucurie personală a părintelui paroh, care în ziua resfințirii sfântului lăcaș și-a sărbătorit atât ziua de naștere, cât și 25 de ani de împreună-viețuire alături de preoteasa Aurora-Minodora Troacă, motiv pentru care Preasfințitul Părinte Episcop Nicodim a săvârșit la final o slujbă de mulțumire.
După tradiția românească, după încheierea ritualului liturgic, toți credincioșii prezenți au avut prilejul de a trece prin Sfântul Altar și a se închina la Jertfelnicul nou sfințit.



.jpg)
