În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Înscrieri pentru învăţământul primar la Seminarul Teologic Ortodox clujean
Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca va organiza săptămâna viitoare o primă serie de înscrieri pentru ciclul primar. Instituţia de învăţământ, situată pe str. Avram Iancu, pune la dispoziţie 50 de locuri. Astfel, pentru anul şcolar 2015-2016 vor fi înfiinţate două clase pregătitoare, una cu limba de studiu în engleză, iar a doua în germană. Copiii care vor studia aici vor beneficia de cadre didactice bine pregătite, infrastructură modernă şi de o educaţie bună, în spiritul valorilor moral creştine. Cei mici vor putea participa şi la un program after-school, cu diverse cercuri tematice: pictură, muzică, balet sau sport.
Părinţii care doresc să cunoască oferta educaţională propusă pentru viitorii elevi şi să vadă sălile de clasă în care ar urma să înveţe copiii lor, sunt invitaţi să participe sâmbătă, 21 februarie, la „Ziua porţilor deschise“.
Cu această ocazie, părinţii vor putea sta de vorbă cu învăţătoarele şi, astfel, să afle mai multe informaţii cu privire la procedura de înscriere a micuţilor.
„Ne bucurăm că, pe an ce trece, părinţii sunt tot mai interesaţi de şcoala noastră. Acest lucru ne onorează, dar ne şi responsabilizează. Oferta pentru ciclul primar credem că este una îmbietoare, dar, în acelaşi timp, una care răspunde nevoilor copilului de astăzi. De aceea, pe lângă transmiterea de informaţii, cadrele didactice urmăresc dezvoltarea unor abilităţi necesare pentru viitorul celor mici, dar şi o creştere frumoasă în spiritul valorilor moral creştine“, a declarat directorul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, pr. Liviu Vidican Manci.
Înscrierile în învăţământul primar la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca vor avea loc în perioada 23 februarie - 13 martie şi se vor putea face atât online, cât şi la şcoală. Cei care doresc să obţină mai multe informaţii pot intra pe site-ul sau pagina de facebook a instituţiei de învăţământ, unde vor fi postate toate noutăţile. (Andreea Pâgleşan)