Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Înscrierile comunităților pentru găzduirea taberelor Episcopiei Caransebeșului
Departamentul de tineret al Episcopiei Caransebeșului dă startul în perioada 17-31 ianuarie înscrierilor comunităților rurale și urbane, din județul Caraș-Severin, pentru găzduirea unei tabere de vară marca TDIS, se arată pe episcopiacaransebesului.ro.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, cea de-a șaptea ediție a celui mai mare proiect educațional de tabere din Banatul de Munte - „Împreună pentru copiii noștri” - își propune să ofere și în acest an copiilor de toate vârstele oportunități de formare și dezvoltare, creștere în plan spiritual și personal, divertisment și socializare chiar la ei acasă, în satele și orașele județului Caraș-Severin. Programul deja tradițional de tabere se adresează atât copiilor și tinerilor, cât și părinților și familiei extinse în egală măsură și își propune și în acest an să ofere contexte de dezvoltare comunitară în localitățile gazdă, atât prin generarea unor evenimente de câte trei-cinci zile, prilejuite de organizarea taberelor, dar și prin crearea unor premise de dezvoltare a unor structuri de tineret la nivelul comunității.
Pentru anul 2025, Departamentul de tineret al Episcopiei Caransebeșului își va asuma organizarea a cel mult 10 tabere de tipul TDIS și TDIF. Astfel, reprezentanții comunităților rurale și urbane, din județul Caraș-Severin, care doresc să găzduiască una din taberele educaționale pentru copii și tineri, sunt rugați să completeze formularul destinat tipului de comunitate în parte, prin care își manifestă, pentru moment, dorința de a organiza o tabără în vara acestui an. În urma acestei perioade de înscriere, echipa de organizare a proiectului „Împreună pentru copiii noștri” va realiza selecția celor 10 comunități care vor găzdui cele 10 tabere ale acestui an, asigurându-se transparența și comunicarea deschisă, pe parcursul perioadei de selecție, cu acele comunități care vor completa formularul de înscriere.
Formularele pot fi completate accesând linkurile menționate, astfel: pentru comunitățile rurale (taberele TDIS), se va completa acest link: https://form.jotform.com/220442188177053; pentru municipii și orașe (taberele TDIF), se va completa următorul link: https://form.jotform.com/220443267188054.
Selecția comunităților care vor găzdui tabere în vara acestui an va avea loc în data de 14 februarie, în cadrul unei ședințe de lucru a Departamentului de tineret, prezidată de către Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.



.jpg)
