În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Întâlnire a preoților responsabili cu catehizarea parohială, din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
Luni, 28 octombrie 2024, a avut loc cea de-a cincea ediție a Întâlnirii anuale a preoților responsabili cu catehizarea parohială din protoieriile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Prin grija părintelui stareț Mihail Balan, activitatea s-a desfășurat la Mănăstirea Sihăstria Râșcăi. Evenimentul a debutat cu slujba Vecerniei, în cadrul căreia au slujit cei 15 părinți responsabili cu activitatea catehetică în protoieriile eparhiei.
A urmat apoi o sesiune de comunicări din partea organizatorilor, respectiv a Biroului de catehizare parohială, în cadrul cărora au fost discutate aspecte privind ediția din acest an a Concursului Național Catehetic „Hristos împărtășit copiilor”, dar și despre tema ce va fi abordată anul viitor. S-au căutat totodată soluții la problemele întâlnite în teren, în procesul de catehizare parohială.
După acest moment de dezbateri tematice, pr. prof. univ. dr. Patriciu Vlaicu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Nicolae Ivan din Cluj-Napoca, Catedra de Drept canonic și Administrație bisericească, a susținut o prelegere în care a evidențiat modalitățile prin care catehetul îi poate ajuta pe credincioși să înțeleagă „de ce sunt în Biserică, care este rolul Bisericii în viața lor, care este modalitatea prin care ei se pot articula la Trupul tainic al lui Hristos”.
La finalul evenimentului, prof. Cristi Gabriel Hurjui a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic pentru arhiereasca binecuvântare și purtare de grijă în organizarea celei de-a cincea Întâlniri anuale a preoților responsabili cu catehizarea parohială din Eparhia Sucevei și Rădăuților, părintelui stareț și obștii Mănăstirii Sihăstria Râșcăi pentru găzduire, părinților responsabili cu activitatea catehetică la nivel eparhial, precum și tuturor celor implicați în buna desfășurare a acestui eveniment, Sectorul media și comunicare și Departamentul de formare tineri preoți din cadrul Sectorului educațional-teologic, ale Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.