Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Întâlnire a promoţiei 1987-1992 a Seminarului Teologic din Caransebeş
Joi, 3 mai, absolvenţii promoţiei 1987-1992 a Seminarului Teologic din Caransebeş s-au întâlnit cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la absolvire. Cu această ocazie, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a oficiat Liturghia la Catedrala episcopală cu hramurile "Învierea Domnului" şi "Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul" înconjurat de un sobor de preoţi slujitori. Preoţii care au slujit sunt absolvenţi ai promoţiei 1987-1992. Şi de această dată, dascălii, cei care i-au format şi îndrumat spre a deveni slujitori ai altarelor, au fost alături de elevii de atunci, clericii de astăzi. Din promoţia 1987-1992 au făcut parte, conform legislaţiei în vigoare la vremea respectivă, elevi din mai multe eparhii: Eparhia Timişoarei, Eparhia Aradului, Eparhia Râmnicului şi Argeşului, Eparhia Alba Iulia, Eparhia Craiovei, precum şi Vicariatul ortodox român de la Vârşeţ. La slujbă au participat elevi şi studenţi teologi caransebeşeni, foşti profesori ai Seminarului Teologic din Caransebeş, familiile elevilor din promoţia 1987-1992, a Seminarului Teologic din Caransebeş, precum şi numeroşi credincioşi şi credincioase. La finalul acesteia, soborul de preoţi slujitori a oficiat o slujbă de pomenire pentru profesorii şi colegii trecuţi la Domnul. Momentul festiv şi emoţionant în care s-a făcut strigarea catalogului promoţiei 1987-1992 a Seminarului Teologic din Caransebeş a avut loc în Sala de festivităţi "Episcop Elie Miron Cristea" a Episcopiei Caransebeşului.