Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Întâlnire catehetică la Predeşti
Parohia doljeană Predeşti a găzduit sâmbătă, 19 februarie, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Irineu, o întâlnire catehetică pe tema "Rolul familiei creştine în actualitatea socială". Activitatea a fost coordonată de părintele Tuiu Stancu, parohul bisericii din Predeşti. Au fost prezenţi peste 25 de tineri, membri ai Grupului Parohial "Emanoil" - Predeşti. Din partea Arhiepiscopiei Craiovei a fost delegat să participe părintele Claudiu Porneală, consilier pe probleme culturale în cadrul Centrului Eparhial.
Întâlnirea se încadrează în ciclul de activităţi catehetice organizate prin "Biroul de învăţământ, catehizare şi activităţi cu tineretul" din cadrul Arhiepiscopiei Craiovei, la nivelul parohiilor din cele şase protopopiate, pe parcursul anului 2011. (Diac. Ioniţă Apostolache)



.jpg)
