În seara zilei de marți, 17 martie, Facultatea de Drept din București a găzduit conferința intitulată „Doamne, învață-mă să fiu om!” Prelegerea a fost susținută de părintele dr. Răzvan Ionescu, prodecan al Centrului de Studii și Cercetări „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Paris. În același cadru a fost lansat și un volum dedicat dezvoltării umane într-o epocă dominată de progresul tehnologic. Dialogul dintre teologie, vocația spirituală a omului, știință și provocările contemporane a fost abordat de părintele Răzvan Ionescu pe parcursul conferinței desfășurate în Aula Magna a Facultății de Drept din Capitală. O atenție deosebită a fost acordată provocărilor pe care inteligența artificială le aduce în rândul societății. „Există un chip foarte personal și personalizat cu care fiecare dintre noi Îl trăiește pe Dumnezeu. Astăzi există tendințe globale ale oamenilor de a-L ocoli pe Dumnezeu și a se descurca singuri. Oferta tehnologică alimentează porniri și căutări în direcția auto-îndumnezeirii, lucru care poate suna fascinant, dar care nu provine din cultura creștină. Cred că, dacă ne dăm seama că deciziile noastre au un impact existențial, adică au repercusiuni asupra vieții întregi și asupra a ceea ce devenim în veșnicie, ajungem la concluzia că, fără a ne preda în mâinile lui Dumnezeu, autorul adevărat al proiectului care suntem noi, nu putem învăța să fim oameni”, a declarat părintele Răzvan Ionescu pentru TRINITAS TV.
Întâlnire consultativă privind activităţile cu tinerii
La Centrul naţional de formare continuă „Dumitru Stăniloae” din Bucureşti a avut loc marţi, 2 aprilie 2019, întrunirea reprezentanţilor asociaţiilor de tineret din cuprinsul Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei şi ai centrelor eparhiale ale aceleiaşi mitropolii, responsabili cu activitatea de tineret. În cadrul întâlnirii au fost expuse planurile detaliate ale centrelor eparhiale, dar şi ale asociaţiilor de tineret şi s-au făcut propuneri pentru anul 2019.
Participanţii întruniţi în Sala „Iustin Patriarhul” a Centrului „Dumitru Stăniloae” au avut ca obiectiv crearea unui cadru general, cu ajutorul căruia atât centrele eparhiale, cât şi asociaţiile de tineret să poată orgniza, în viitor, activităţi cu tinerii. La eveniment au fost prezenţi reprezentanţi ai centrelor mitropolitane şi eparhiale, delegaţi ai Patriarhiei Române, reprezentanți ai filialelor celor două asociaţii de tineret, care funcţionează cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române: Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) şi Liga Tinerilor Creştini Ortodocşi Români (LTCOR), precum şi reprezentanţi ai asociaţiilor şi ai ONG-urilor de tineret, care îşi desfăşoară activitatea în centrele eparhiale, cu binecuvântarea chiriarhului.
„Întâlnirea de astăzi este ultima dintr-o serie de şase care au avut loc la nivelul centrelor mitropolitane. În urma acestor întrevederi am sintetizat atât activităţile centrelor eparhiale, cât şi activităţile asociaţiilor de tineret, pentru a crea cadrul general în care să desfăşurăm activităţi cu tinerii din Mitropolia Munteniei şi Dobrogei. Fiecare eparhie desfăşoară la ora actuală bogate activităţi în acest sens: activităţi catehetice, misionare, social-filantropice etc. Toate acestea au menirea sprijinirii copiilor şi tinerilor pentru a creşte în Biserică şi să devină mădulare vii ale lui Hristos”, ne-a declarat Mihai Paraschiv, inspector patriarhal de tineret, în cadrul Sectorului teologic-educaţional al Patriarhiei Române.
Reprezentanţii asociaţiilor de tineret din cuprinsul Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei şi reprezentanţii centrelor eparhiale au pus accentul pe implementarea unor programe benefice pentru tineri, astfel încât aceştia să devină adevăraţi mărturisitori creştini. „Desfăşurăm foarte multe activităţi cu tinerii, atât la nivelul întregii eparhii, cât şi la nivelul parohiilor şi unităţilor de învăţământ. Activităţile noastre se derulează în baza unui program-cadru care cuprinde opt programe, de la activităţile de cateheză şi de implicare social-filantropică până la activităţile care privesc protejarea mediului înconjurător. Considerăm că trebuie să vedem în ce măsură activităţile pe care noi le adresăm tineretului sunt activităţi cu tinerii sau pentru tineri. De aceea, încercăm să adresăm fiecărei parohii şi fiecărei ligi îndemnul de a asculta, în primul rând, problemele tinerilor, intenţiile lor şi, în al doilea rând, de a le răspunde cu prietenie şi sensibilitate, pentru ca în urma acestei percepţii pe care ei le au să poată realiza programe benefice pentru tineri. Astfel, ei vor putea fi adevăraţi mărturisitori ai învăţăturii creştine. Orice fel de întâlnire presupune un schimb de idei. Din această întrunire putem învăţa unii de la ceilalţi ce anume putem realiza constructiv în comunităţile în care trăim. Faptul că această întâlnire este ultima din seria celor şase din cadrul Patriarhiei Române reprezintă un surplus pentru noi, deoarece putem vedea care este statusul activităţilor cu tineretul şi în celelalte părţi ale ţării. Astfel, realizăm că în fiecare comunitate interesul pentru un anumit tip de activitate este diferit”, a precizat Mihai Grobnicu, inspector eparhial responsabil de activităţile de tineret în cadrul Sectorului învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureştilor.



.jpg)
