Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Întâlnire de suflet cu femeile ortodoxe

Întâlnire de suflet cu femeile ortodoxe

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Data: 22 Martie 2011

Sala de festivităţi a căminului preoţesc "Renaşterea" din Craiova a găzduit sîmbătă, 19 martie, Adunarea Generală a Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor Române (SONFR), filiala Craiova. Întrunirea a avut loc în prezenţa Înalt Preasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei.

Manifestarea a debutat cu un scurt program de muzică religioasă, interpretat de Grupul vocal "Renaşterea". A urmat prezentarea dării de seamă pentru activităţile derulate în anul 2010. Cu acest prilej, membrele SONFR Craiova au supus spre aprobare bugetul alocat acţiunilor culturale, filantropice şi misionare pentru anul 2011. În cadrul planurilor de viitor au fost scoase în relief activităţile de consiliere, cercetare şi ajutor material pentru cele două penitenciare din municipiu, spitale, grădiniţe, cămine de bătrâni şi de copii din Arhiepiscopia Craiovei. De asemenea, au fost prezentate şi rapoartele Comisiei administrativ-financiare şi ale Comisiei de cenzori din cadrul SONFR. Principalul obiectiv al activităţilor derulate pe parcursul anului precedent a reieşit din prezentarea făcută de preşedinta SONFR Craiova, Adriana Bursuc, care a subliniat că "societatea a avut ca prioritate sporirea numărului de acţiuni umanitare prin care femeile ortodoxe se străduiesc să aducă puţină bucurie în sufletele şi vieţile persoanelor defavorizate, a persoanelor care, indiferent de motiv, se află într-o situaţie de suferinţă şi au nevoie de un gest, de un cuvânt frumos, de cineva care să le asculte în primul rând".

Prezentarea noului statut

Un punct esenţial al întâlnirii l-a constituit prezentarea noului statut pentru viitoarea Fundaţie "Societatea Ortodoxă a Femeilor" din Craiova, care urmează să fie atestată juridic în primăvara aceasta.

La final, Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu le-a felicitat pe membre pentru activitatea derulată şi le-a asigurat de tot sprijinul în vederea concretizării viitoarelor proiecte care urmează să fie implementate anul acesta.

Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române din Craiova a fost înfiinţată în anul 1910 şi desfiinţată în 1948 de regimul comunist. La data de 25 martie 1996 a redobândit personalitate juridică prin sprijinul vrednicului de pomenire mitropolit Nestor Vornicescu al Olteniei. Astăzi, numărul membrelor active ale SONFR Craiova a ajuns la 185. (Diac. Ioniţă Apostolache, Gheorghe Cioiu)