Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Întâlnirea cateheţilor din Maramureş şi Sătmar
Întâlnirea responsabililor de catehizare din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului va avea loc marţi, 3 martie, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime“ din Baia Mare, de la ora 11.00. La această întâlnire vor participa Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, pr. cons. Milan Bălan, consilier al sectorului Teologic-Educaţional din cadrul Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, părinţii inspectori de religie, protopopii şi coordonatorii activităţilor de de catehizare şi preşedinţii de asociaţii şi organizaţii de tineri ortodocşi. Scopul acestei întâlniri este identificarea de soluţii privind informarea, formarea, promovarea şi dezvoltarea activităţilor cu tinerii din eparhie, conform pr. Gavril Vasile Băban, inspector eparhial din cadrul biroului pentru catehizarea tineretului al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului. (Oana Rusu)



.jpg)
