Mulțimi de credincioși bucureșteni și pelerini sosiți din întreaga țară au pășit astăzi, 24 octombrie, pe tradiționala „Cale a Sfinților”, străbătând mai multe străzi din inima Capitalei în drumul spre Catedrala Patriarhală istorică. Cu aleasă evlavie, mulțimea dreptslăvitoare a însoțit soborurile de clerici care au purtat pe umeri raclele cu cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor sfinți. Pe Colina Bucuriei, pelerinii au fost întâmpinați de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care le-a adresat un cuvânt de învățătură.
Întâlnirea soţiilor de preoţi din Arhiepiscopia Sibiului
Soţiile preoţilor din Arhiepiscopia Sibiului au participat, în perioada 23-24 mai, la o întâlnire organizată la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, sub egida „Bucuria de a fi împreună”. Întâlnirea a avut loc la opt ani după primul eveniment de acest fel organizat la mănăstirea făgărăşeană. Delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a fost pr. prof. dr. Vasile Mihoc, care a transmis binecuvântarea ierarhului pentru doamnele preotese și pentru această întâlnire, apoi le-a împărtășit din experiența personală de preot, paroh și tată a 13 copii, informează Mitropolia Ardealului.
Pr. Iulian David, protopop de Făgăraş, și-a exprimat prețuirea pentru doamnele preotese și recunoștința pentru această întâlnire a celor care, deși au o misiune atât de dificilă, nu au parte de o școală în acest sens, așa cum au viitorii preoți. Prima zi s-a încheiat cu o sesiune de activități și jocuri de cunoaștere.
În a doua zi a întâlnirii, doamnele preotese au participat la Sfânta Liturghie, iar apoi tema discuţiilor a fost „Însoţirea adolescentului - ca mamă/ educator/ îndrumător/ preoteasă”, susţinută de Alina Negrea, medic stomatolog, om de afaceri, mamă a patru copii, și de Maria Zuba, psiholog clinician, învățătoare, mamă a cinci copii, și completată de alte experiențe ale participantelor.
În continuare au avut loc ateliere de discuții, iar participantele au admirat o expoziție de obiecte făcute de mâinile lor sau în parohiile lor, iar mai apoi au adus cinstire Sfântului Serafim cel Răbdător și Sfântului Cuvios Arsenie de la Prislop şi l-au evocat pe părintele Teofil Părăian. În încheiere au urmărit filmul întâlnirii și au participat la o sesiune de feedback în care au fost prezentate impresii și dorințe pentru viitor.



.jpg)
