După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Întâlnirea volutarilor ASCOR Cluj
La Cantina din Complexul studenţesc „B.P. Hasdeu“ din Cluj-Napoca s-a desfăşurat duminică, 6 octombrie, întâlnirea voluntarilor care au participat la taberele de vară organizate de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului. De cele patru tabere au beneficiat 330 de copii şi adolescenţi cu vârste între opt şi 18 ani, iar la desfăşurarea acestora au participat 46 de voluntari, majoritatea membri ai Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români, filiala Cluj-Napoca.
Întâlnirea dedicată voluntarilor din tabere a fost organizatăde un grup de adolescenţi apropiaţi ai bisericii din Complexul studenţesc şi care participă, an de an, în taberele organizate de Arhiepiscopie. În cadrul întâlnirii s-au vizionat fotografii şi au avut loc diferite activităţi recreative.



.jpg)
