Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Întâlniri duhovniceşti în Arhiepiscopia Râmnicului
Astăzi, 26 martie, ora 17:00, are loc în Arhiepiscopia Râmnicului a doua conferinţă din cadrul evenimentului „Întâlnirile duhovniceşti. Spovedania, Euharistia şi martirajul în viaţa Bisericii Mântuitorului Iisus Hristos“. Conferinţa este susţinută de către Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, la Biblioteca judeţeană „Antim Ivireanul“ din Râmnicu Vâlcea. Tema întâlnirii duhovniceşti este „Sfinţii Martiri Brâncoveni - sacrificiul copiilor şi jertfa părinţilor pentru viaţa în Dumnezeu“. Seria întâlnirilor duhovniceşti a fost deschisă săptămâna trecută de către arhim. Laurenţiu Popa, stareţul Mănăstirii Stănişoara. Următoarele conferinţe vor avea loc vineri, 4 aprilie (invitat Preasfinţitul Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, care va vorbi despre acrivie şi pogorământ în aplicarea sfintelor canoane la Taina Spovedaniei), şi luni, 7 aprilie (invitat pr. prof. univ. dr. Viorel Sava, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi, care va susţine prelegerea „Fiul risipitor - model de pocăinţă. O perspectivă liturgico-pastorală“). Cele două conferinţe vor fi organizate la Aşezământul pastoral-cultural „Sfântul Ierarh Calinic“, Sala „Iosif Episcopul“, din Râmnicu Vâlcea. (I. Buşagă)



.jpg)
